ALBASAT
Societate

Președinta a transmis un mesaj cu ocazia Paștelui Evreiesc

Președinta Maia Sandu a felicitat comunitatea evreiască din Moldova cu prilejul sărbătorii de Pesah și s-a întâlnit cu reprezentanții comunității. Șefa statului a menționat că Paștele Evreiesc este una dintre cele mai importante sărbători pentru poporul evreu, aceasta simbolizând libertatea, marele exod din Egipt și eliberarea de sclavie în tradiția evreiască, transmite IPN.

Maia Sandu s-a întâlnit cu Alexander Bilinkis, președintele comunității evreiești și Aliona Grossu, directoarea comunității evreiești.

„Dragi membri ai Comunității Evreiești din Republica Moldova, Pesah-ul este una dintre cele mai importante sărbători pentru poporul evreu, aceasta simbolizând libertatea, marele exod din Egipt și eliberarea de sclavie în tradiția evreiască. Pesah-ul este, de asemenea, sărbătoarea primăverii, o perioadă de reînnoire și de noi începuturi”, a spus șefa statului.

De asemenea, Maia Sandu a subliniat că poporul evreu a parcurs un drum lung și anevoios în istoria sa, trecând prin încercări grele. „Provocările timpurilor noastre ne îndeamnă să dăm un exemplu de omenie, solidaritate și să învățăm din lecțiile trecutului. Fie ca această sărbătoare să vă să aducă pace și fericire! Pesah fericit! A Freilichen Pesach! Hag Pesah Sameah!”, a menționat președinta.

Șefa statului a fost felicitată la rândul său de către membrii comunității cu ocazia Paștelui Evreiesc, aceștia oferindu-i în dar matza (pâine nedospită), vin coșer și o carte de bucate evreiești.

Related posts

105 ani de la Unirea Basarabiei cu România, marcați la Nisporeni: „La frați nu se pun hotare!”

AlbasatTV, Nisporeni

Distribuitorii vor trebui să le instaleze contoare inteligente la locurile de consum

AlbasatTV, Nisporeni

De ce municipalitatea obligă toți pasagerii să poarte mască în transportul public

Albasat

Leave a Comment