Președinta Maia Sandu va efectua o vizită oficială în România, la invitația omologului său român, Klaus Iohannis, care o va primi pe șefa statului la Palatul Cotroceni vineri, 29 iulie. Președinția de la București menționează că această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care Republicii Moldova i-a fost acordat statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, transmite IPN.
„În contextul întrevederii, președintele României va reafirma sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022”, se menționează într-un comunicat de presă al Președinției române.
Pe lângă tema susținerii parcursului european al Chișinăului, vor fi discutate evoluțiile regionale în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și modalitățile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.
Va fi punctată importanța Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania și Franța, cu relevanță solidă atât sub aspect politic, cât și pe dimensiunea de dezvoltare, menit să mențină Republica Moldova în atenția prioritară a donatorilor și să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește reformelor necesare integrării europene.
În cadrul convorbirilor celor doi președinți vor fi abordate teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova și cooperarea sectorială în domenii cheie.
„Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanțiale a dialogului și a cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât și în plan guvernamental și parlamentar, în spiritul comunității de limbă, cultură și istorie împărtășite de România și Republica Moldova, precum și al Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, se mai arată în comunicat.
previous post
next post