ALBASAT
Societate

Președintele Consiliului European va vizita Republica Moldova

Președintele Consiliului European, Charles Michel, se va deplasa miercuri, 4 mai, în Republica Moldova, unde se va întâlni cu președinta Maia Sandu. Vizita în Republica Moldova are loc după ce Charles Michel se va afla pe 3 mai la Alexandroupolis, Grecia, unde va participa la inaugurarea lucrărilor de construcție a unui nou terminal de GNL care va îmbunătăți furnizarea de gaze și infrastructura de gaze în întreaga regiune a Europei de sud-est, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Uniunii Europene, terminalul plutitor de GNL de la Alexandroupolis va contribui la îndeplinirea obiectivului UE de a-și elimina treptat dependența de gazul rusesc, cât de repede posibil. Proiectul va oferi noi surse și noi rute de aprovizionare cu gaze naturale și va consolida siguranța aprovizionării Greciei, a Bulgariei și a altor țări din regiune.

Autoritățile de la Chișinău nu au făcut deocamdată public programul lui Charles Michel în Republica Moldova.

Related posts

Alte 350 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 33828

Albasat

Groenlanda se topește accelerat. Mările și oceanele ar putea înghiți orașe, plaje și zone de coastă întregi în următorii 30 de ani

Albasat

În 35 de unități administrativ-teritoriale este instituit gradul de alertă „Cod Roșu”

Albasat

Leave a Comment