Președintele Igor Dodon a remis Parlamentului spre reexaminare Codul serviciilor media audiovizuale adoptat pe 18 octombrie 2018. Șeful statului menționează că „analiza prevederilor respectivului Cod a permis identificarea unui șir de norme de comportă carențe”, transmite IPN.
Președintele menționează că prevederile art. 17 alineatul 4, având scopul declarat – protejarea spațiului audiovizualul național, instituie reglementări care concentrează și monopolizează spațiul național cu programe de televiziune și radio cu conținut informativ-analitic, militar și politic, produse în statele membre UE, SUA, Canada precum și cele care au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. „Or, acest rastru cuprinde doar un procent nesemnificativ de surse informaționale produse în cele peste 190 de state ale lumii, limitând astfel accesul consumatorului autohton la produse media de altă proveniență”.
Potrivit șefului statului, Constituția garantează dreptul la informație, potrivit căruia dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu menționează, la rândul său, într-o postare pe Facebook, că „Igor Dodon a adus argumentele sale pe câteva pagini încercând să justifice refuzul de promulgare a Codului serviciilor media audiovizuale”. „Eu am un singur argument care le acoperă pe toate – proiectul transpune în premieră în legislația națională normele UE de reglementare în domeniu și a fost elaborat de specialiști, nu de politicieni. Libertatea presei este un subiect în afara contextului electoral și așa va rămâne”, susține Andrian Candu.
În ianuarie 2018, pentru a emite decretul privind promulgarea legii prin care au fost aduse modificări la Codul Audiovizualului, Igor Dodon a fost suspendat din funcție, după ce a refuzat să o facă deși era obligat. Aceasta după ce Parlamentul a reconfirmat votul asupra