ALBASAT
Actualitate Societate

Președintele Parlamentului: Grupările criminale organizate nu se liniștesc

Șeful Legislativului, Igor Grosu, și-a exprimat îngrijorarea astăzi, la ieșirea din secția de votare, în legătură cu transportarea organizată a alegătorilor. Grosu a precizat că “grupările criminale nu se liniștesc” și că sunt deja înregistrate informații despre tentativele de transportare organizată a alegătorilor prin curse charter în Belarus și Turcia, notează IPN.

“Poliția și toate instituțiile responsabile vor documenta toate cazurile de corupție și de transportare a alegătorilor, fie că vorbim despre cei din stânga Nistrului, fie ca vorbim de cei de peste hotare, în special din zona de est”, a adăugat președintele Parlamentului.

Igor Grosu a îndemnat cetățenii să iasă masiv la vot și a subliniat că se atestă o prezență la vot destul de bună în turul doi de scrutin.

“Am votat ca și data trecută pentru viitorul acestei țări, pentru viitorul familiilor noastre și al tuturor moldovenilor, pentru pace, prosperitate și un viitor european”, a menționat speakerul.

Related posts

Cursul valutar oficial la 23.10.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Curtea Constituțională respinge sesizarea Partidului Șor privind starea de urgență

AlbasatTV, Nisporeni

O nouă învinuire înaintată lui Vladimir Plahotniuc

Albasat

Leave a Comment