ALBASAT
Societate

Președintele raionului Călărași și primarul orașului, reținuți

Președintele raionului Călărași, un șef de direcție al Consiliului raional și primarul orașului au fost reținuți în dosare de corupție. Funcționarii sunt suspectați de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, în 2022 bănuiții ar fi creat o schemă de favorizare a unor agenți economici în schimbul unor bunuri, avantaje și mijloace bănești. Pentru încheierea contractelor de achiziții publice, dar și pentru recepția lucrărilor, funcționarii ar fi perceput un comision de 10-15% din valoarea acestor contracte.

În cadrul investigațiilor au fost depistate cel puțin 10 cazuri de fraudare a achizițiilor publice. În aceleași cauze sunt investigate și fapte de corupție săvârșite de alți angajații publici, inclusiv din subordinea Ministerului Finanțelor, care ar fi acceptat și primit mită pentru a nu reflecta încălcările constatate în cursul unui audit financiar efectuat la primărie.

CNA menționează că inițial a fost deschisă o anchetă pentru abuz de serviciu. Ulterior au fost pornite și conexate 21 de cauze penale deschise pe corupere activă, corupere pasivă și abuz de serviciu.

În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat 29 de percheziții care au vizat birourile de serviciu, domiciliile și automobilele persoanelor bănuite. De la fața locului au fost ridicate sume importante de bani, menționează instituția fără a preciza suma exactă. 

Președintele raionului, primarul orașului Călărași și șeful de direcție au fost plasați în izolatorul CNA.

Related posts

Indemnizația unică la nașterea copilului va crește până la 20 de mii de lei, proiect

AlbasatTV, Nisporeni

Daniel Ioniță: Ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării

Albasat

Peste 200 de moldoveni sunt blocați într-un aeroport francez. Reacția premierului

Albasat

Leave a Comment