Președintele raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță, a participat în data de 28 aprilie curent la ședința comună a Adunării Generale Ordinare a Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru și Forumul Președinților Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, în Sala de Conferințe a Palatului Republicii.
În cadrul ședinței s-au abordat teme importante privind administrația publică din Republica Moldova, printre care proiectele pe care le au Consiliile Raionale în implementare, co-finanțările pentru proiectele transfrontaliere și infrastructura pentru apă potabilă.
Totodată, a fost stabilit calendarul de activități, posibile parteneriate în contextul lansării Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027.
În continuare urmează a fi stabilite întâlniri de lucru pentru proiecte transfrontaliere cu specialiștii din cadrul consiliilor raionale și județene, care pot fi beneficiare a Programului Interreg NEXT România-Republica 2021-2027, după lansarea acestuia din luna mai curent.






- Vămile din România, blocate miercuri de o grevă de două ore
- Toate pădurile din țară vor fi inventariate, iar datele vor putea fi accesate digital
- Cinci partide ar ajunge în Parlament în cazul unor alegeri anticipate, sondaj
- Certificate false pentru bacalaureat. CNA a efectuat percheziții într-un dosar de corupție
- Oportunitate pentru tineri: Poliția din Nisporeni anunță recrutări pentru Academia „Ștefan cel Mare”

