ALBASAT
Societate

Președinția a lansat un program de stagii pentru tineri

Președinția Republicii Moldova a lansat un program de stagii pentru viitorii profesioniști. Candidații pot depune dosarul pentru stagiu în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai președintelui Republicii Moldova, transmite IPN.

Durata stagiului va fi de trei luni, cu posibilitatea de extindere a termenului până la șase luni. Candidații pot opta pentru un stagiu în cadrul Direcțiilor Juridică, Informare și comunicare cu mass-media, Politică internă, Relații externe și protocol, Petiții și audiență, Management al documentelor, Administrare patrimoniu, precum și în Secția e-administrare și securitate informațională și în Serviciul resurse umane.

Totodată, candidații pot alege să facă un stagiu în cadrul echipei de consilieri prezidențiali: în domeniul economic – Veaceslav Negruța, în domeniul educației și cercetării – Valentina Chicu, în domeniul culturii – Angela Brașoveanu-Erizanu, pentru relațiile cu diaspora –  Elena Druță, pentru comunicare publică –  Sorina Ştefîrţă.

Vor fi acceptați pentru stagiu studenții în ultimul an la licență, masterat sau doctorat, sau absolvenții recenți ai unuia dintre aceste niveluri de studii, studenții care învață în Republica Moldova sau în străinătate, motivați, creativi și flexibili.

Candidații vor depune un dosar care să conțină Curriculum Vitae (CV), o scrisoare de motivare și un certificat care confirmă efectuarea studiilor în cadrul instituției de învățământ/copia diplomei de studii. Dosarele pot fi depuse până la 31 ianuarie 2022, pe adresa de e-mail internship@prm.md. Concursul va include proba de interviu, care va avea loc la sediul Președinției Republicii Moldova: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 154.

Related posts

99% procese verbale: PAS – 52,4%, BeCS – 27,3% și PPȘ – 5,7%

Albasat

Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă din Nisporeni organizează ziua ușilor deschise

AlbasatTV, Nisporeni

În primele două luni, remitențele au fost într-un volum record pentru Moldova

Albasat

Leave a Comment