ALBASAT
Societate

Președinția a remis Guvernului decizia CSS privind depășirea crizei pandemice

Președinția a remis Guvernului decizia Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care recomandă acțiuni ce trebuie întreprinse urgent în lupta cu pandemia. CSS propune, în mod special, măsuri concrete de susținere a populației și a mediului de afaceri în această perioadă, anunță Președinția într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Măsurile propuse țin de compensarea pierderilor salariaților, deținătorilor de patente și altor categorii cauzate de starea de urgență cu cel puțin 1000 lei pe săptămână, dar și simplificarea procedurilor de înregistrare a statutului de șomer și de aplicare pentru indemnizația de șomaj, în vederea efectuării acestora în termen de trei zile, precum și micșorarea perioadei minime de cotizare de la 12 lа 9 luni și includerea dreptului la indemnizație de șomaj și pentru tinerii specialiști.

CSS mai propune instituirea moratoriului pentru agenții economici și persoanele fizice la plata chiriilor, plăților comunale, plăților fiscale, penalităților, instituirea moratoriului pentru controale fiscale și blocare de conturi a agenților economici, elaborarea mecanismelor de subvenționare a agenților economici pentru compensarea pierderilor, dar și asigurarea implementării recomandărilor destinate specialiștilor cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie în contextul COVID-19.

De asemenea, potrivit deciziei CSS, se impune blocarea urgentă a cheltuielilor neprioritare, inclusiv plafonarea salariilor mari din sistemul public, precum și adoptarea unor măsuri imediate pentru susținerea sistemului de sănătate.

Președintele Maia Sandu consideră că „oamenii nu trebuie lăsați singuri în fața pandemiei, iar statul trebuie să aibă ca prioritate fundamentală protejarea vieții și sănătății cetățenilor și să ofere ajutor economic”. În opinia sa, pentru a evita o carantină dură, sunt necesare acțiuni ferme, concrete și rapide în următoarele două săptămâni ca să oprim răspândirea virusului.

Related posts

Panică în Coreea de Nord, unde un milion de oameni s-au îmbolnăvit de Covid. Kim Jong-un a ordonat intervenția armatei

Albasat

Negel Dan de la PAS și Bîtca Vasile de la PPPSDE vor merge în turul doi la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Noul ministru al muncii a depus jurământul

AlbasatTV, Nisporeni