Inspectoratul de Poliție Nisporeni a organizat astăzi, 11 februarie 2024, între orele 10:30 și 11:15, o întrunire cu cetățenii din satul Marinici, raionul Nisporeni, la Casa de Cultură locală. Această acțiune a fost realizată în conformitate cu prevederile Ordinului IGP nr. 150 din 28.11.2013 și a avut ca scop principal prevenirea tendințelor infracționale și contravenționale în localitate.
Întrunirea a fost organizată de ofițerul superior de sector al Serviciului de Poliție nr. 4 (Șișcani), inspectorul superior Nicolae Rupeț, și a adunat un număr de 142 de cetățeni. Scopul acestei întâlniri a fost de a familiariza cetățenii cu recomandările poliției referitoare la factorii care influențează starea ordinii publice, pentru a asigura securitatea personală și reducerea riscurilor de a fi victimizați.
La eveniment au participat și alte personalități importante, cum ar fi Șeful adjunct al subdiviziunii, comisarul principal Ion Pruteanu, șeful Serviciului de interacțiune comunitară, comisarul principal Gheorghe Bargan, primarul localității, dl. Serghei Echim, și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, dl. Vasile Porțevschi.
În cadrul întrunirii, polițiștii au discutat despre o serie de subiecte de interes pentru comunitate, printre care infracțiunile cibernetice, escrocheriile cu carduri bancare, consumul de alcool în locuri publice, delincvența juvenilă, violența în familie și prevenirea accidentelor rutiere. De asemenea, au fost abordate măsurile de protecție împotriva tâlhăriilor, jafurilor și furturilor, evidențiind particularitățile comiterii acestor infracțiuni și locurile frecvente de acțiune ale infractorilor.
Localnicii prezenți la întrunire au avut, de asemenea, ocazia să pună în discuție problemele cu care se confruntă în comunitate, cum ar fi transportul deșeurilor menajere și arderea în câmp deschis a resturilor vegetale.
- Părinții vor putea alege un nume compus pentru copil în limita a 30 de caractere. Detalii despre modificările propuse la Codul Familiei
- Anul 2024: peste 3300 de moldoveni au solicitat schimbarea numelui
- LIVE: Implică-te! Urmărește ședința Consiliului Orășenesc Nisporeni
- Localnicii din Cristești vor să revoce primarul. Un grup de inițiativă va colecta semnături pentru referendum
- Fiecare a doua hotărâre judecătorească încalcă regula anonimizării, studiu CRJM