ALBASAT
Actualitate Diverse Societate

Primar din raionul Florești, reținut pentru un omor comis acum 7 ani

Primarul unei localități din raionul Florești a fost reținut, împreună cu alte trei persoane, fiind bănuit de implicare într-un omor comis acum șapte ani. Victima este un bărbat exploatat prin muncă la ferma edilului. Ancheta a fost declanșată după ce rudele victimei s-au adresat recent autorităților și au oferit detalii care au dus la redeschiderea cazului, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, victima lucra la ferma primarului, care se afla în funcție și în anul 2018. Într-una dintre zile, bărbatul ar fi fost bătut până la moarte, iar cazul ar fi fost mușamalizat prin falsificarea expertizei medico-legale

Pentru obținerea probelor, anchetatorii au dispus deshumarea victimei și efectuarea unei noi expertize medico-legale. Rezultatele au confirmat că decesul a survenit în urma maltratării.

Printre persoanele reținute se numără primarul localității, medicul legist care ar fi falsificat concluziile expertizei și doi presupuși complici. În prezent, sunt desfășurate investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Related posts

71% din proiectele înregistrate în Parlament sunt inițiative legislative ale deputaților

AlbasatTV, Nisporeni

COVID-19 Nisporeni: 13 cazuri noi

Albasat

Un pensionar din stânga Nistrului și-a pierdut banii îngropați în curte, dar poliția i-a recuperat

AlbasatTV, Nisporeni