Primarul orașului Cricova din municipiul Chișinău, Victor Slobozianu, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Instituția a dispus un control al averii și intereselor personale ale edilului, transmite IPN
Astfel, urmare a examinării informațiilor din declarațiile depuse cu informațiile disponibile la etapa verificării prealabile a sesizării, inspectorul de integritate atestă existența aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către primar și concubina sa.
Ar fi vorba despre modificări patrimoniale, și anume – în perioada deținerii calității de subiect al declarării, cei doi ar fi dobândit mai multe bunuri mobile și imobile. Potrivit ANI, stabilirea cheltuielilor suportate poate fi realizată doar în cadrul efectuării controlului averii și al intereselor personale.
Contactat de IPN, Victor Slobozianu a spus că astăzi a fost înștiințat despre inițierea controlului în privința sa, dar nu cunoaște detalii despre ce exact este vorba. Potrivit lui, ANI nu are decât să-și exercite atribuțiile de control, iar în cadrul procedurii este deschis să prezinte actele solicitate. Alte comentarii le va face, eventual, după ce se va încheia controlul.
Pe lângă primarul de Cricova, în alte două proceduri de control, este vizat un ex-judecător al Judecătoriei Chișinău și un primar din raionul Călărași.
- Familia Stratulat din Chișinău și-a redus consumul de energie electrică cu ajutorul Programului guvernamental EcoVoucher
- O familie cu trei copii, ucisă într-un atac rusesc asupra regiunii Dnepropetrovsk
- BNM: Trecerea la euro ca monedă de referință a generat economii de 21,8 milioane de euro
- ANRE: Pierderile de apă în rețelele publice ajung la 60% în unele localități
- Statul va acoperi jumătate din cheltuielile companiilor care pregătesc elevi prin învățământul dual

