ALBASAT
Societate

Primarul Ion Ceban a cerut ANI verificarea funcționarilor de la Primărie

Primăria municipiului Chișinău ar putea fi inclusă de către Agenția Națională de Integritate în zona de risc, astfel încât pe parcursul anului curent funcționarii din cadrul instituției să fie verificați în mod prioritar. Cu o solicitare în acest sens a venit primarul capitalei, Ion Ceban, transmite IPN.

Edilul anunță că a participat astăzi la ședința de constituire a grupului de lucru pentru prevenirea și combaterea fenomenului corupției la nivelul municipiului Chișinău. Potrivit lui Ion Ceban, printre obiectivele municipalității se numără elaborarea și semnarea unui acord de parteneriat dintre Primărie și Centrul Național Anticorupție, precum și modificarea cadrului legal pe domenii de interes în scopul combaterii corupției la nivel municipal.

„Studiile arată că Primăria Chișinău este una din cele mai corupte instituții de stat. Obiectivul nostru și al meu personal este să diminuăm la maximum acest fenomen prin digitalizarea serviciilor oferite cetățenilor. Acest lucru ar reduce birocrația și corupția în administrația publică locală. Ne dorim ca Primăria capitalei să devină o fabrică mare de servicii calitative și o instituție transparentă”, menționează primarul într-o postare pe Facebook.

Related posts

Președintele Poloniei, infectat cu Covid-19

Albasat

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” va avea un nou concept

AlbasatTV, Nisporeni

Klaus Iohannis: Obținerea deciziei de deschidere a negocierilor de aderare a Moldovei și Ucrainei la UE, prioritatea momentului

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment