Începând cu 26 octombrie, va fi operat primul zbor direct din Republica Moldova către Bulgaria. Cursa către Sofia va fi efectuată de compania Wizz Air, de patru ori pe săptămână, de pe Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”, transmite IPN.
Zborurile vor fi operate în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică. „Zborul direct spre Sofia este un pas important în diversificarea rețelei de rute ale aeroportului nostru, facilitând călătoriile între Republica Moldova și Bulgaria și contribuind la dezvoltarea turismului și cooperării economice bilaterale”, a menționat Natalia Cojocaru, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional.
„Ne dorim ca tot mai mulți călători din Moldova să aibă acces la opțiuni de zbor inteligente și eficiente. Această nouă rută face parte din inițiativa Customer First Compass și ne ajută să extindem portofoliul de rute europene, asigurând zboruri directe și eficiente”, a declarat Anastasía Novak, manager comunicare corporativă, Wizz Air.
- Benzina se scumpește cu 28 de bani. Cât va costa litrul miercuri
- Peste 3,3 milioane de alegători sunt înscriși în Registrul de stat
- Circa 8 mii de copii vor primi câte 700 de lei din partea Primăriei Chișinău pentru începutul anului școlar
- Nisporeni: Primul sunet de clopoțel răsună astăzi în școli
- Ratele oficiale de schimb valutar pentru 1 septembrie 2026

