ALBASAT
Societate

Procesul de aderare la UE, discutat la Berlin de șeful diplomației moldovenești

Procesul de aderare la UE și progresele înregistrate de către autoritățile de la Chișinău în implementarea recomandărilor Comisiei Europene au fost discutate de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, la Berlin cu ministra de stat pentru Europa și climă a Germaniei, Anna Luehrmann, transmite IPN,

„În acest sens, i-am mulțumit doamnei Luehrmann pentru sprijinul ferm al Germaniei și am reiterat determinarea țării noastre de a continua implementarea reformelor pentru a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană”, a declarat oficialul moldovean.

Părțile s-au referit și la situația din regiune. Nicu Popescu a subliniat că Republica Moldova își consolidează reziliența și reușește să contracareze încercările de destabilizare, inclusiv datorită suportului acordat de Germania.

La rândul său, ministra de stat pentru Europa, Anna Luehrmann, a reafirmat angajamentul Germaniei de a oferi în continuare Republicii Moldova suport în implementarea agendei de reforme și în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Related posts

Polonezii votează astăzi în al doilea tur al prezidenţialelor. Se așteaptă cea mai ridicată prezență la urne din ultimii 25 de ani

Albasat

Grecia și Israel au stabilit ca turiștii vaccinați să poată călători fără restricții între cele două țări

Albasat

(video/foto) Pompierii din Nisporeni au verificat starea sobelor în casele din Cioreşti

Albasat

Leave a Comment