Organele procuraturii nu au în gestiune procese sau dosare penale împotriva reprezentanților presei, care ar permite efectuarea în privința lor a măsurilor speciale de investigații. Până astăzi, nu a fost recepționată vreo sesizare sau plângere, nici din partea jurnaliștilor, nici de la reprezentanții societății civile, care ar semnala astfel de abuzuri admise față de aceștia, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale, citat de IPN.
Potrivit Procuraturii, precizarea vine „în contextul apariției în spațiul mediatic a unor informații defăimătoare și acuzații lansate fie de la tribuna Parlamentului sau din studiourile televizate, prin care se încearcă acreditarea ideii de urmărire și filare a jurnaliștilor și reprezentanților societății civile”.
Procuratura constată că în ultima perioadă a sporit numărul de semnale și adresări care impun redistribuirea resurselor instituționale și sustragerea de la obiectivele importante. În context, îndeamnă subiecții sesizărilor să evite antrenarea Procuraturii „în dispute particulare de orice gen între diferite grupuri de interese și să se documenteze asupra atribuțiilor instituției înainte de a o abunda în solicitări care o depășesc funcțional”.
PG susține că este gata și obligată să examineze, în condițiile prevăzute de lege, toate adresările persoanelor care consideră că le-a fost lezat vreun drept sau dispun de informații despre comiterea unor abuzuri.
Procuratura Generală precizează că, declarațiile și convingerile politice, opiniile și punctele de vedere sunt ocrotite prin lege, sub auspiciile principiului constituțional al libertății de exprimare. Libertatea de exprimare însă nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața privată a persoanei și nici dreptul la propria imagine.