ALBASAT
Societate

Procurorul general: Interzic show-urile cu mascați la agenții economici

Pe parcursul anului trecut, în adresa Consiliului Superior al Procurorilor au parvenit 270 de petiții de la cetățeni, care au solicitat ca instituția să verifice activitatea procurorilor. Deși, CSP nu are competențe de investigații procesual-penale, președinta Consiliului, Angela Motuzoc, spune că existența petițiilor relevă îngrijorarea serioasă cu privire la profesionalismul procurorilor. Și procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că, venind în funcție, a găsit „o procuratură parcă ruptă de realitate”, „o procuratură în care drepturile omului au încetat să mai fie valoare, unde cultul fricii și al forței a fost ridicat la rang de normalitate”, transmite IPN.

Angela Motuzoc a menționat că în anul 2019 au fost examinate 51 de proceduri disciplinare, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni sub formă de mustrare, avertisment, reducerea salariilor, dar și eliberare din funcție. De asemenea, la Inspecția Procurorilor au fost expediate 170 de sesizări în privința procurorilor. Șefa CSP a făcut referire și la modificările operate la Legea procuraturii. Totodată, în 2019, în premieră, către Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni au fost expediate îngrijorările CSP. Ca urmare a dezbaterilor deschise, structura europeană a emis un aviz în care și-a exprimat opinia, menționând că ar trebui evitată orice ingerință nejustificată în activitatea procurilor de către alte ramuri ale puterilor de stat, în special la selecția, numirea și promovarea procurorilor.

Alexandr Stoianoglo a spus că una din prioritățile Procuraturii constă în neimplicarea în activitatea agenților economici, cu excepția cazurilor de încălcări constatate de organele abilitate și care comportă răspundere penală.

„Eu interzic show-urile cu mascați la agenții economici, arestarea oamenilor de afaceri pentru abateri economice și financiare, efectuarea altor măsuri speciale de investigație și de urmărire penală care nu rezidă din situația reală. Evaluarea acestei activități pentru perioada precedentă a demonstrat o ineficiență absolută a acestor măsuri și au dus la încălcări în masă ale drepturilor omului, la distrugeri de afaceri, la cercetarea ilegală a sute și sute de persoane”, a menționat procurorul genera.

Potrivit lui, o situație și mai tragică e atunci când sunt cercetați ilegal cetățenii. Au fost urmăriți practic toți: de la activiști politici și civici, avocați incomozi, oameni de afaceri și jurnaliști, până la simpli cetățeni. Competiția spectacolelor cu mascați, reținuți, arestați, percheziționați – devenise un set obișnuit de lucru, mai cu seamă pentru cele două procuraturi specializate. „Am ajuns până la punctul în care Parlamentul European să emită o Declarație prin care recunoaște că în Republica Moldova există dosare politice și să solicite autorităților noastre să ia măsuri pentru restabilirea drepturilor persoanelor”, a spus Alexandr Stoianoglo.

La ședință au participat 508 procurori din cei 720 prevăzuți în statele de personal.

Related posts

Vremea devine instabilă, cu regim termic neomogen

Albasat

Vaccinurile anti-Covid au făcut încă nouă miliardari. Averea lor ar permite vaccinarea oamenilor din toate țările sărace

Albasat

Avia Invest: Contractul de concesionare nu este și nici nu poate fi reziliat

Albasat

Leave a Comment