Profesori din 30 de instituții de învățământ general sunt pregătiți să predea în școli, cu titlu de pilotare, disciplina extrașcolară „Inovații și Sustenabilitate”. Inițiativa se înscrie în proiectul „Verde Play”, iar instruirea cadrelor didactice se desfășoară în perioada 21-23 august la Centrul Național de Inovații în Educație Digitală „Clasa Viitorului” din Chișinău, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării se arată că noua disciplină vine să faciliteze implicarea elevilor în rezolvarea problemelor reale de mediu prin inovație și tehnologie, dar și prin elaborarea propriilor soluții la provocările de mediu din localitate.
Ediția pilot a proiectului „Verde Play” va fi implementată în perioada august 2023 – ianuarie 2024 și va fi accesibilă pentru elevii și profesorii din 30 de școli din țară. Beneficiarii vor primi granturi în valoare de 30 de mii de lei fiecare pentru a implementa soluțiile dezvoltate de elevi. Proiectul are drept scop conștientizarea de către tânăra generație a efectelor schimbărilor climatice și necesității îmbunătățirii calității mediului, formarea și consolidarea abilităților necesare identificării problemelor cu care se confruntă mediul și societatea, dar și promovarea utilizării tehnologiilor și inovației pentru rezolvarea problemelor ecologice.
Proiectul „Verde Play” a fost lansat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, la începutul lunii iunie 2023.
previous post