ALBASAT
Nisporeni Societate

Prognoza meteo în Nisporeni. Cum va fi vremea în primul weekend de primăvară

La Nisporeni, meteorologii prognozează pentru acest sfârşit de săptămână soare, temperaturi generoase pe parcursul zilei, iar noaptea cu maxime negative.

Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), pe parcursul zilei de sâmbătă, 4 martie, în ţară se aşteaptă până la 15 grade Celsius, ziua, şi 6 grade de ger, noaptea.

Duminică, 5 martie, mercurul termometrelor va indica cu câteva grade mai puţin, încadrându-se între 5 și 10 grade Celsius. În perioada de referinţă, ploi nu se prevăd.

Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, în credința populară. Există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă câte o zi, adică o „babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme. Se spune că dacă afară este frig şi întunecat, va fi un an mai prost, dar dacă în ziua aleasă va fi cald şi soare, atunci va fi un an bun. Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se crede că vin moșii și căldura.

Babele de primăvară mai sunt cunoscute și sub numele de zilele Babei Dochia. Ori de câte ori serbăm Babele vom celebra, de fapt, trecerea de la iarnă la vară. Primele zile din luna martie sunt considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase. Etnografii spun că tradiţia „babelor” a apărut din mitul Babei Dochia, unul din cele mai importante în cultura naţională.

Related posts

Igor Grosu: Mesajul meu către agricultori este să separăm politicile de politică

AlbasatTV, Nisporeni

În R. Moldova va fi creat Oficiul de amenajare a teritoriului, urbanism, construcții și locuințe

AlbasatTV, Nisporeni

În următoarele două nopţi se prevăd îngheţuri

Albasat

Leave a Comment