Programul Național de Aderare, foaia noastră de parcurs a Republicii Moldova pentru aderare la Uniunea Europeană, este supus consultărilor publice. Prima ședință în acest sens a avut loc joi, iar documentul ar putea fi adoptat cel târziu la sfârșitul primăverii, a anunțat vicepremierul pentru integrare, Cristina Gherasimov.
„Pentru a asigura un proces de aderare transparent și incluziv, programul este discutat cu societatea civilă, cu experți în economie, din domeniul economic și din sectorul privat”, a menționat vicepremierul.
Potrivit Cristinei Gherasimov, documentul permite o planificare riguroasă a acțiunilor pe care urmează să le întreprindă autoritățile Republicii Moldova în parcursul european. Programul include măsuri concrete, termenii și instituțiile responsabile de realizare, transmite IPN.
- Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE
- Vremea se încălzește în următoarele zile. Duminică încep ploile
- UE reafirmă suveranitatea Groenlandei, pe fondul intenției SUA de a prelua controlul insulei
- Ceață densă și risc de ghețuș pe drumurile naționale: intervenții în peste 20 de regiuni
- Cursul valutar oficial la 23.01.2026

