ALBASAT
Sanatate Societate

Promoția 2021: absolvirea online a bursierilor finanțați de UE odată cu încheierea unui an extraordinar de către Școala Europeană a Parteneriatului Estic

22 IUNIE, TBILISI – programul Școlii Europene a Parteneriatului Estic (PaE) marchează cu mândrie absolvirea celei de-a doua promoții de elevi din cele șase țări ale PaE printr-o ceremonie virtuală găzduită de New School – Școala Internațională din Georgia. Studenților, părinților și profesorilor li s-au alăturat online Dl. Mikheil Chkhenkeli, Ministrul Educației și Științei al Georgiei, Dl. Lawrence Meredith, Director pentru Parteneriatul Estic și Consolidarea Instituțiilor DG NEAR și D-na Grete Faremo, Subsecretar General și Director Executiv al UNOPS, precum și alți demnitari, pentru a sărbători spiritul de creativitate și reziliență al comunității Școlii. Absolvenții au fost felicitați cu finalizarea cu succes a studiilor în pofida dificultăților pandemiei.   

Dragi studenți, cele mai sincere felicitări tuturor! Cred că educația primită la Școala Europeană a Parteneriatului Estic va pune o bază solidă pentru aspirațiile voastre viitoare,”– a declarat Ministrul Educației și Științei din Georgia, Mikheil CHKHENKELI, la ceremonia de absolvire a promoției anului 2021, descriind studierea în timpul pandemiei globale ca o sarcină dificilă. “V-ați descurcat atât de bine! Sunteți tineri, inteligenți și deștepți, plini de determinare, energie și curiozitate și vă doresc o viață plină de oportunități pentru a obține succes personal și profesional. Educația de calitate este o investiție majoră în viață și cred că această investiție va deschide calea spre realizări remarcabile în viitor.”

Promoția 2021 a programului de burse cuprinde 34 de elevi din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Toți elevii – 24 tinere și 10 tineri – au obținut Diplomă de Bacalaureat Internațional (IB) și își vor urma studiile superioare în universitățile din Europa, Statele Unite și țările lor natale. O treime dintre aceștia deja sunt invitați să-și continue studiile în universități cu renume mondial din Spania, Țările de Jos, Ungaria, Italia, Belgia, Estonia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia, Statele Unite și Canada, obținând burse parțiale sau complete. 

Succesul clasei de absolvenți de astăzi este, de asemenea, o lecție de rezistență și determinare. Ați „devenit digitali”, și ați îmbrățișat șansa de a învăța din dificultățile cu care a trebuit să vă confruntați. Ați dat dovadă de dăruire și entuziasm. New School v-a ajutat să vă dezvoltați personal și să deveniți mai independenți în timp ce vă modelați propriul viitor,” – a declarat Lawrence MEREDITH, Director pentru Vecinătatea estică și consolidarea instituțiilor, DG NEAR, în discursul său de la ceremonia de absolvire.

Din cei 34 de absolvenți ai Promoției 2021, cinci sunt din Republica Moldova, toți din capitala Chișinău. Patru fete și un băiat își vor continua cu mândrie studiile academice în special în universitățile europene, inclusiv în Țările de Jos și Ungaria, pentru a studia Științe Aplicate și Informatică, Drept și Relații Internaționale.

Fiind parte a unei comunități de oameni din medii culturale și sociale diferite mi-a permis să obțin o mai bună înțelegere a diverselor perspective și a impactului acestora asupra viziunii noastre. Deși am o idee clară despre ceea ce aș dori să studiez la facultate, intenționez să-mi extind zona de interese în universitate pentru a mă dezvolta în continuare multilateral,” – a spus o absolventă recentă, Amina Rotari din Chișinău, Republica Moldova, care a primit o bursă completă de la Universitatea din New York în Abu Dhabi și intenționează să se specializeze în științe politice, dar și să studieze sociologia și politicile publice.

De la lansarea programului de burse în 2018, în total 105 studenți din diferite localități urbane și rurale din cele șase țări din Europa de Est au primit o bursă completă de 2 ani finanțată de UE pentru a studia în cadrul programului de Diplomă IB. Către 2021, Școala Europeană a fost absolvită de un număr total de 64 elevi din două promoții, 44 tinere și 20 tineri, care au absolvit cu Diplomă IB, urmând o carieră într-o multitudine de domenii precum economie, inginerie biochimică, fizică, științe sociale, arte și cultură, comunicare și mass-media, relații internaționale și afaceri globale, medicină, drept, științe umaniste și informatică. Un alt grup de 40 de elevi urmează să se alăture programului pentru anii academici 2021-2023, după finalizarea unui proces de recrutare competitiv prin dosare, teste scrise și interviuri.  

Subsecretarul General și Directorul Executiv al UNOPS, Grete Faremo a declarat: “Succesul vostru de astăzi este o dovadă a muncii voastre asidui, a rezilienței și a ingeniozității. UNOPS este mândru și onorat că a făcut parte din această călătorie, colaborând cu Uniunea Europeană și alți parteneri pentru a oferi oportunități de educație de înaltă calitate în Vecinătatea Estică a Europei. Împreună, putem construi un viitor mai bun pentru toți.

Proiectul Școala Europeană a Parteneriatului Estic, un proiect emblematic și unul dintre cele 20 de rezultate pentru 2020 ale Parteneriatului Estic, este o inițiativă mai amplă a Uniunii Europene (UE) pentru cele șase țări ale PaE – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina – pentru a răspunde nevoilor tinerilor, axat pe învățământul secundar. Proiectul oferă educație de înaltă calitate liceenilor din șase țări ale PaE printr-un program competitiv și bazat pe merite pentru diplome IB, cu accent pe Studii Europene. Proiectul sporește oportunitățile educaționale și de ocupare ale elevilor, încurajând cooperarea, înțelegerea multiculturală, toleranța și valorile fundamentale și promovând o mai bună înțelegere a UE și a angajamentului acesteia în regiune.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de UNOPS în parteneriat cu New School – Școala Internațională din Georgia, Ministerul Educației și Științei din Georgia și Organizația Internațională de Bacalaureat (IB).

Related posts

La Chișinău a fost inaugurată săptămâna mondială a limbii italiene

AlbasatTV, Nisporeni

Programul „Prima casă” a mărit limita de vârstă şi a micşorat cota de participare inițială

Albasat

9 din 10 persoane cred că drepturile omului sunt încălcate sistematic sau ocazional, studiu

Albasat

Leave a Comment