ALBASAT
Societate

Protest: Personalul unui spital din Bruxelles i-a întors spatele la propriu șefei guvernului, care venise în vizită

Personalul medical de la un spital din Bruxelles i-a făcut o primire de-a dreptul ostilă şefei guvernului, Sophie Wilmes: oamenii, înșiruiți în fața spitalului, s-au întors cu spatele în momentul în care a sosit limuzina premierului. A fost forma lor de protest tăcut față de modul în care guvernul a administrat criza legată de pandemia de coronavirus, relatează BBC.

În condițiile în care Belgia are o rată ridicată a mortalității (peste 9.000 de morți în rândul celor circa 55.300 de cazuri depistate, la o populație de 11,5 milioane de locuitori), premierul a sugerat că numărul deceselor s-ar putea să fi fost raportat necorespunzător.

Infirmierii şi alţi membri ai personalului medical s-au aliniat, la intrarea în spitalul Saint-Pierre din Bruxelles, iar în momentul în care Sophie Wilmes a sosit în vizită au întors spatele pe rând, ostentativ, maşinii oficiale în care se afla premierul.

Personalul a protestat astfel față de lipsa de resurse a spitalelor şi a decretelor oficiale care pot să-i oblige să lucreze pe angajații medicali, dacă criza de COVID-19 o cere, potrivit presei belgiene. „Politicul întoarce spatele constant cererilor noastre de ajutor”, a declarat un infirmier, sub rezerva anonimatului, la radioteleviziunea publică RTBF. „Echipele au personal insuficient, iar rezultatele dovedesc asta. Cerem ca meseria să ne fie reevaluată”, a spus el, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al şefei executivului a declarat ulterior că aceasta a vorbit timp de 40 de minute cu reprezentanţi ai protestatarilor şi că atmosfera în interiorul spitalului a fost mai cordială.

„Situaţia sanitară, protecţia, stresul, valorizarea meseriei, finanţarea asistenţei medicale, niciun subiect nu a fost ocolit”, a scris şefa guvernului într-o postare pe Twitter, însoțită de fotografii.


Belgia a fost lovită dur de pandemie, cu o rată deceselor printre cele mai ridicate în lume. Dar contaminarea pare să fi încetinit şi ţara începe să-şi ridice măsurile de izolare.

Related posts

Sergiu Litvinenco: Nu există motive pentru consultarea fracțiunilor de către Igor Dodon

Albasat

PSRM și PDM au semnat acordul de coaliție

Albasat

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, patru partide ar intra în Parlament

Albasat

Leave a Comment