ALBASAT
Societate

Proteste de amploare în Minsk: au început arestările, iar militarii înarmaţi şi echipaţi cu măşti nu au însemne distinctive

Poliţia belarusă a arestat cel puţin zece persoane duminică, la Minsk, în apropierea pieţei centrale unde se adunaseră sute de protestatari. Forţele de ordine formaseră deja cordoane pentru a interzice accesul în zonă, scrie Agerpres.

Autorităţile au desfăşurat în capitală un dispozitiv poliţienesc şi militar masiv, înaintea unei manifestaţii la care opoziţia din Belarus speră să adune un număr mare de participanţi, ca şi în weekendurile precedente, relatează şi AFP. Poliţiştii poartă echipament de intervenţie, iar militarii înarmaţi şi echipaţi cu măşti nu au însemne distinctive, a constatat un reporter al agenţiei.

În 16 şi 23 august, în capitala belarusă au ieşit pe străzi aproape 100.000 de persoane, la cele mai mari proteste din istoria ţării.

Duminică, aproape 400 de sportivi belaruşi s-au alăturat contestatarilor preşedintelui, publicând un apel la organizarea de noi alegeri.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, se confruntă cu o mişcare inedită de contestare după alegerile de la 9 august, care l-au dat câştigător cu 80% din sufragii şi pe care opoziţia le-a denunţat ca fiind frauduloase.

Președintele Aleksandr Lukașenko se va întâlni, săptămânile viitoare, cu omologul său rus, Vladimir Putin pentru a discuta despre consolidarea relaţiilor între Rusia şi Belarus şi extinderea cooperării bilaterale.

Opoziţia, a cărei lideră, Svetlana Tihanovskaia, s-a refugiat în Lituania, a organizat două manifestaţii uriaşe la 16 şi 23 august şi pregăteşte o nouă acţiune de amploare pentru duminică.

Rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost respinse de Uniunea Europeană, care pregăteşte sancţiuni împotriva unor înalţi reprezentanţi ai regimului belarus şi i-a cerut lui Aleksandr Lukaşenko să dialogheze cu opoziţia. Lukaşenko a refuzat în schimb orice concesie şi denunţă un complot occidental menit a-l înlătura de la putere. Singurul său sprijin rămâne Rusia.

Primele manifestaţii din Belarus după alegerile de la 9 august au fost reprimate prin forţă. Trei persoane au murit, mai multe zeci au fost rănite şi peste 7.000 au fost arestate.

 

Related posts

Circa 94% din cadrele didactice și non-didactice din capitală s-au vaccinat

Albasat

La Bălți și Cahul va începe proiectarea unor spitale regionale

Albasat

La Chișinău a început forumul investițional. Sunt prezentate peste 60 de profiluri investiționale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment