Efectul psihologic al aflării diagnosticului de cancer este devastator pentru unii bolnavi, afectându-le chiar prognosticul pe termen mediu și lung. Din acest motiv, consilierea lor de către specialiști este esențială.
Potrivit psihologului Mariana Bolun, anunțul despre diagnosticarea cu cancer a unui pacient, îl afectează nu doar pe bolnav, dar și pe familia și cunoscuții acestuia și îi afectează toate planurile.
Mariana Bolun: „Primirea unui diagnostic de cancer produce un stres psihologic semnificativ nu doar celui bolnav, ci și întregii familii din care face parte bolnavul, inclusiv chiar și cercului apropiat. Pacientul diagnosticat cu boală oncologică se află în fața unui tratament de lungă durată și produce un impact profund acest tratament asupra multor pacienți și asupra multor aspecte ale vieții sale de zi cu zi. Pe lângă problemele fizice, pacienții cu cancer trec și printr-o varietate de probleme psihoemoționale, care îi pot afecta pe toate planurile. Problemele psihologice capătă o dimensiune foarte importantă în bolile oncologice, atât de la comunicarea diagnosticului de la început până la finisarea tratamentului. Atunci când sunt diagnosticați cu cancer, aproximativ 30 % dintre pacienți pot suferi afecțiuni care aduc chiar și la probleme din sfera mintală”.
Specialista accentuează faptul că, odată ce a primit diagnosticul, pacientul trece prin mai multe faze, de aceea, este importantă accesarea suportului psihologic încă de la început.
Mariana Bolun: „Studiile arată că pacienții oncologici, într-o măsură mai mare sau mai mică, trec prin mai multe faze. Prima fază este faza de negare, atunci când pacientul nu este de acord cu acest diagnostic, când își pune întrebarea „De ce eu? Nu este adevărat? Nu mi se întâmplă mie?”. Faza de negare este prima etapă prin care trec pacienții oncologici. La fel, ei trec prin multe analize, prin multe discuții cu medicii. Ei caută pe cineva care ar putea să nu le confirme acest diagnostic.
Consilierea de suport psihologic se resimte chiar de la început. Nevoia de suport psihologic se resimte chiar de la început. Nu este de ajuns uneori să se vorbească doar cu familia și doar cu pacientul, dar și cu cercul apropiat familiei. Uneori pacientul bolnav nu poate spune toate sentimentele pe care le simte membrilor familiei, iar dacă au chiar copii mici, cu atât mai mult. Nu pot să discute această această problemă cu ei. De aceea, este foarte necesar să se adreseze unui psihoterapeut și să beneficieze de suportul psihologic pentru a depăși și a trece prin toate etapele și să accepte boala.
După faza de negare intervine o altă fază. Este faza de furie, atunci când oamenii sunt foarte furioși, dar totodată furia poate fi un catalizator pentru a convinge această persoană să lupte și să dorească să trăiască.
Urmează faza de negociere. Este o etapă în care se poate spune că pacientul oncologic se axează mai mult pe meditații pe suflet. El parcă ar ruga și ar cere divinității să-i mai ofere încă un an măcar de șansă la viață, să mai poată vedea copiii cum cresc sau nepoții, să poată să-și finiseze anumite lucruri pe care dorește să le ducă până la capăt, până la sfârșit.
Intervine faza depresiei. Este o fază în care pacienții se închid și se simt foarte obosiți. Această oboseală este specifică inclusiv și tratamentului pe care ei îl urmează și intervine și o oboseală psihică foarte dificilă. Ultima fază este faza de acceptare. Acum pacienții răspund cel mai bine la tratament, ei își acceptă boala și acest fapt vine cu un suflu nou și cu speranță. Este foarte important ca pacientul oncologic să acceseze suportul psihologic încă de la început și să fie însoțit pe toată durata tratamentului și chiar după tratament”.
Psihologul a explicat și cât de frecvent pot fi organizate ședințele de consiliere psihologic sau psihoterapie de la început și pe parcurs.
Mariana Bolun: „De la prima etapă este necesar să fie de cel puțin 2 ori pe săptămână. Deja pe parcursul tratamentului sau deja la finisarea tratamentului este bine și o dată pe săptămână sau deja chiar să finisăm atunci când vedem că pacientul este deja pregătit să continue să trăiască singur și să se descurce foarte bine singur”.
Suportul emoțional pentru bolnavii de cancer joacă un rol extrem de important. Astfel, psihologul încearcă să găsească abordarea necesară pentru pacient, atingând subiecte precum schimbarea aspectului fizic, adaptarea la efectele tratamentului sau limitarea muncii.
Mariana Bolun: „Dacă e să vorbim despre efectele susținerii psihologice asupra pacientului oncologic și asupra grupurilor de suport cu acești pacienți, este foarte important că ei ies din starea lor de izolare și de singurătate. Ei au oportunitatea de a-și exprima emoțiile, gândurile, trăirile, sentimentele prin care trec, fricile prin care trec ei și întăresc stima de sine. La fel se diminuează depresia și fragilitatea emotivă, crește energia necesară de care au ei nevoie și astfel ei pot să-și înfrunte schimbările. Se reduce dependența de familie, de sistemul sanitar și chiar de societate. La fel, consilierea psihologică vine și cu un program de susținere pentru familia pacientului.
Cele mai frecvente probleme abordate în psihoterapia pacientului oncologic sunt în primul rând schimbările aspectului fizic. Sunt scăderi sau creșteri în greutate, poate cădea părul. Din păcate, schimbările care se datorează anumitor intervenții chirurgicale. La fel, o problemă abordată cu pacientul este schimbarea în relațiile cu partenerul, cu familia, cu prietenii, inabilitatea de a lua parte la activitățile care îi plăceau anterior și îi aduceau plăcere, din cauza că se limitează fizic, schimbările în modul de a se percepe pe sine, lumea, viața, anumite îngrijorări financiare. De asemenea adaptarea la efectele adverse ale tratamentului, deoarece pot apărea dureri, oboseală, pierderea poftei de mâncare, creșterea dependenței față de alte persoane, dificultăți de comunicare cu unii lucrători medicali și inabilitatea de a munci din păcate, limitarea muncii, imposibilitatea de a ridica lucrurile uzuale.
Concluzionând, putem spune că pacientul oncologic are nevoie de o abordare multidisciplinară, o abordare personalizată nu doar din punct de vedere medical, dar și din punct de vedere psihoemoțional, pentru că astfel va reuși să facă față provocărilor chiar de la început, atunci când apare diagnosticul până la sfârșitul tratamentului”.
În 2022, peste 10 mii de persoane din Republica Moldova au fost diagnosticate cu o boală, numită de ani buni şi una a secolului, cancer. Sunt cu aproape 1300 de cazuri mai multe faţă de 2021.