Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor vor participa separat la alegerile locale din toamnă. Însă formațiunile își vor susține reciproc candidații cu cele mai mari șanse în localități, transmite IPN.
Subiectul a fost discutat de către conducerea celor două formațiuni politice. Politicienii au analizat situația actuală din țară și au stabilit prioritățile agendei parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor pentru perioada următoare.
„În special, fracțiunea parlamentară BCS va prezenta un raport alternativ pentru cei doi ani de guvernare PAS. Totodată, PSRM și PCRM vor merge paralel în alegeri, susținându-și reciproc candidații cu cele mai mari șanse în localitățile țării”, se arată într-un comunicat de presă.
La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, PSRM și PCRM au creat Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. După scrutin, în cadrul Parlamentului au format fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Alegerile locale din acest an au fost stabilite pentru data 5 noiembrie.
- Celula de criză de la Guvern își începe activitatea
- Tarife mai mari la termoficare, la Chișinău și Bălți. Creșterea propusă depășește 700 de lei
- Va face pușcărie pentru violul unei copile. Îi era fiică vitregă și avea doar 11 ani
- Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere
- Cursul valutar oficial la 26.12.2024