Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis să micșoreze rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară cu 0,15 punte procentuale, până la nivelul de 3,60%. În același timp, Comitetul executiv al BNM a votat pentru micșorarea rezervelor obligatorii cu 2 puncte procentuale atât pentru cele în lei, cât și pentru cele în valută, transmite IPN.
Potrivit BNM, aceste măsuri vizează stabilizarea inflației în intervalul de 5, (±1,5) la sută, considerat nivelul optim pentru creșterea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Astfel, Banca Centrală susține că intenționează să stimuleze în continuare cererea agregată, să încurajeze consumul, investițiile și echilibrarea economiei naționale. Efectele se vor transmite în perioada următoare prin scăderea ratelor de dobândă din piețele monetare, de depozit și de credit.
De asemenea, a fost aprobat cel de-al doilea raport asupra inflației, care face o analiză a situației economice interne și externe și oferă prognoza pe termen mediu a inflației. Raportul va fi comunicat săptămâna viitoare, pe 14 mai.
Potrivit BNM, contextul actual arată că inflația anuală a coborât până la nivelul de 3,9 la sută în martie 2024, sau cu 0,3 puncte procentuale față de decembrie 2023, fiind nesemnificativ mai joasă decât s-a așteptat. Abaterea a fost cauzată, în principal, de prețurile reglementate, întârzierea ajustării tarifelor la servicii medicale și a scăderii tarifului la gazul natural în februarie curent.
Tendințele anticipate în rundele anterioare rămân valabile în mare parte. Prognoza inflației a fost ridicată ușor pentru întreaga perioadă comparabilă, cu mici excepții. Riscurile și incertitudinile prognozei rămân înalte, în special, din mediul extern.
Instituția precizează că va continua să monitorizeze situația și, la necesitate, va ajusta instrumentele de politică monetară pentru a asigura stabilitatea prețurilor.
- Resturile unei drone, găsite pe plaja din localitatea Sfântu Gheorghe din România. Al doilea incident cu implicarea unei drone într-o singură zi.
- 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul și vor activa timp de doi ani în comunități din Moldova
- Benzina trece pragul de 30 de lei, iar motorina se ieftinește ușor
- Codul galben de pericol de incendiu, prelungit până pe 21 august
- Creștinii pe stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

