Coreea de Sud a reușit să-și bată propriul record în privința țării care înregistrează cea mai scăzută rată a natalității din lume. Astfel, în Coreea de Sud, rata natalității (indicator care arată numărul mediu de nașteri de copii vii la o femeie) a ajuns la nivelul de 0,79, în ciuda faptului că guvernul de la Seul a cheltuit 200 de miliarde de dolari în ultimii 16 ani pe programe pentru stimularea natalității, informează CNN.
Nivelul de 0,79 se situează cu mult sub cel de 2,1 – considerat necesar pentru menținerea unei „populații stabile”. Coreea de Sud se confruntă astfel cu un proces de îmbătrânire a populației, ceea ce va duce la o criză pe piața muncii, cu din ce în ce mai puțini angajați care să poată susține sistemul național de pensii.
La prima vedere, principalele cauze care îi împiedică pe tinerii coreeni să facă copii sunt de ordin economic: prețurile ridicate de pe piața imobiliară, ori costurile cu educația.
În ciuda faptului că guvernul a cheltuit 200 de miliarde de ani pe programe care să încurajeze natalitatea, acest lucru nu s-a întâmplat, Guvernul sud-coreean a inițiat programe care continuă aceeași linie – acordarea de noi ajutoare financiare pentru nou-născuți.
Alocația pentru copii va crește astfel în 2023 de la 230 la 540 de dolari pe lună și urmează să ajungă la 770 de dolari pe lună în 2024. Dar astfel de ajutoare guvernamentale se adresează în esență părinților care au decis deja să facă copii.
Experții consultați de CNN au precizat că principala problemă este însă la populația tânără, care nu mai intenționează să facă copii și care se confruntă cu diverse probleme de ordin social și economic.