Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt se stabilește la nivelul de 20% anual, în descreștere cu 1,5%. Totodată, ratele de dobândă la creditele overnight se stabilesc la nivelul 22% anual, iar la depozitele overnight – la nivelul de 18% anual. Diminuarea, de asemenea, reprezintă 1,5%. O hotărâre în acest sens a fost adoptată pe 5 decembrie de către Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a declarat că s-a decis diminuarea normei rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă. Începând cu perioada de aplicare a rezervelor în lei moldovenești, 16 decembrie 2022-15 ianuarie 2023 – de la 40% la nivel de 37% din baza de clacul. Totodată, în perioada 16 ianuarie 2023-15 februarie 2023 – de la 37% la nivel de 34% din baza de clacul. Comitetul a decis să mențină norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 45%.
„Decizia BNM de reluare a măsurilor de relaxare a politicii monetare este condiționată de confirmarea veridicității ultimei prognoze a Băncii Naționale a Moldovei și tendinței dezinflaționiste asociate acesteia.
Octavian Armașu a spus că încetinirea inflației anuale confirmă și validează corectitudinea și oportunitatea caracterului restrictiv al măsurilor de politică monetară anterior adoptate. „Decizia de astăzi a fost adoptată în contextul perspectivei de inversare a traiectoriei inflației anuale după valoarea maximă din trimestrul patru 2022 și conturării unor presiuni dezinflaționiste pronunțate din partea cererii agregate pe fondul unei deviații PIB negative pe parcursul orizontului de prognoză”, a mai spus guvernatorul BNM.
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie