O familie a murit în urma unui incendiu produs în localitatea Prodăneștii Vechi, raionul Florești. Pompierii au depistat în interiorul locuinței cadavrele parțial carbonizate ale unui bărbat de 56 de ani, unei femei de 38 de ani și unui copil de 3 ani, transmite IPN.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că incendiul s-a produs duminică. La fața locului au fost îndreptate trei echipaje de intervenție, care au stabilit că o casă bătrânească a fost cuprinsă de flăcări.
După efectuarea primelor investigații, o versiune prealabilă înaintată de specialiști este încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor de încălzit pe combustibil solid, lemne și cărbune.
Potrivit datelor statistice IGSU, de la începutul anului în Republica Moldova au fost înregistrate 1 673 de incendii, în care au decedat 116 persoane, inclusiv doi copii.
Pompierii îndeamnă cetățenii să verifice sobele înainte de exploatarea acestora, să nu obtureze canalele de ventilare, să aerisească bine încăperile locuinței și să stingă focul din sobe pe parcursul nopții.
- Familiile celor doi polițiști decedați la Sângerei vor primi câte un milion de lei
- Primarul din Căușeni a fost plasat sub control judiciar
- Cursul valutar oficial – 24 iunie 2026. Vezi cotațiile stabilite de BNM
- Maia Sandu: Moldova își poate consolida suveranitatea prin aderarea la UE
- Sentința în dosarul creditelor neperformante de la BEM va fi pronunțată pe 30 iulie

