Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stade de France din Saint-Denis.
Real Madrid şi-a trecut în palmares al 14-lea său trofeu în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, graţie golului marcat de brazilianul Vinicius Junior (59). Acesta a fost singurul şut pe poartă al madrilenilor, care s-au remarcat prin pragmatism în acest sezon al competiţiei, eliminându-le în drumul spre finală pe PSG, Chelsea şi Manchester City după reveniri incredibile.
Lovitura de start a finalei s-a dat la ora 22:37 (ora României), cu o întârziere de 37 de minute, din cauza unor probleme legate de accesul spectatorilor. La meci au asistat, între alţii, şi antrenorul român Mircea Lucescu, fostul tenisman Ion Ţiriac, alături de Ronaldo Nazario de Lima, fost atacant al lui Real Madrid.
Cel mai bun om al meciului a fost fără îndoială portarul belgian Thibault Courtois, imbatabil în faţa lui Liverpool.
Cum a decurs meciul
După un sfert de oră de tatonare, Liverpool, care a avut iniţiativa, şi-a creat prima ocazie (16), dar Courtois a apărat reluarea lui Salah, la centrarea lui Alexander-Arnold, fiind apoi la post şi la şutul lui Thiago Alcantara (17).
Salah şi-a mai încercat o dată şansa (18), dar portarul belgian s-a remarcat din nou.
Cea mai mare ocazie a ”cormoranilor” s-a consumat în min. 21, când şutul lui Mane a fost deturnat în bară de bravul Courtois.
Salah a mai avut o oportunitate, dar lovitura sa de cap a nimerit pe direcţia lui Courtois (34), după care şutul violent al lui Henderson (41) a fost imprecis.
La singura acţiune mai consistentă a lui Real (44), Benzema a fost aproape de gol, însă după ce a fost blocat iniţial de Alisson Becker, atacantul francez a trimis mingea în plasă, însă golul nu a fost acordat de arbitrajul video pentru ofsaid, mingea venind la Benzema în urma unui carambol.
Liverpool a continuat să fie echipa care a dominat şi după pauză, chiar dacă a părut în pierdere de viteză, însă echipa antrenată de Juergen Klopp s-a lovit de ”zidul” numit Courtois.
După două şuturi ale lui Salah, blocate de apărarea campioanei Spaniei, Real a pornit pe contraatac, Fede Valverde a trimis o diagonală lungă pentru Vinicius Junior, iar acesta l-a învins pe brazilianul Alisson Becker (59).
Courtois a fost providenţial la şutul cu efect trimis de Salah (64), apoi l-a blocat pe acelaşi atacant belgian (69), pentru ca în minutul 80 să respingă cu un ultim efort şutul trimis de Salah şi deviat de Diogo Jota.
Tot Salah a fost cel care a ratat ultima ocazie a lui Liverpool, şutul său la colţul lung fiind resping cu un reflex de Courtois, care a fost desemnat omul meciului, relatează Agerpres.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024