Regele Charles al III-lea a fost încoronat monarh al naţiunii. Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, i-a aşezat pe cap coroana somptuoasă din secolul al XVII-lea a Sfântului Edward, în cel mai important moment al ceremoniei solemne de la Westminster Abbey, în inima capitalei britanice. După ce i-a aşezat coroana pe cap, arhiepiscopul a strigat în faţa adunării „Dumnezeu să-l salveze pe rege”, după care au răsunat trompetele. Charles este cel de-al 40-lea suveran care a fost încoronat la Westminster Abbey, unde au fost încoronaţi şi predecesorii săi începând din 1066. Cuplul regal s-a întors apoi la Palatul Buckingham.