Reuniunea celor peste 30 de miniștri de externe în marja Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, care se va desfășura la Chișinău în luna octombrie, ar fi o ocazie bună ca autoritățile de la Chișinău să solicite mai multă susținere pentru soluționare politică și pașnică a conflictului transnistrean. De această părere este expertul de la București, Mihai Isac.
„Recentele evenimente din Nagorno-Karabah au arătat faptul că aceste regiuni reprezintă un punct permanent de tensiune folosite de către Federația Rusă pentru a controla aceste regiuni. Reintegrarea pașnică a Republicii Moldova poate fi sprijinită de către partenerii occidentali inclusiv prin acordarea unor sume de bani pentru reconstrucția acelei părți din țară și pentru crearea de noi oportunități economice”, a declarat Mihai Isac în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova, transmite IPN.
În opinia sa, sprijinul partenerilor occidentali crește constant, se menține și este nevoie ca autoritățile de la Chișinău să solicite în mod direct sprijin, atât la nivel general, cât și la nivel punctual.
Reprezentanți din peste 30 de țări și organizații internaționale vor participa la reuniunea a 4-a a Platformei de sprijin al Republicii Moldova, care va avea loc pe 17 octombrie la Chișinău. În cadrul evenimentului urmează să fie analizate necesitățile de sprijin pentru Moldova, dar și crearea a două fonduri – unul pentru dezvoltarea infrastructurii și al doilea se referă la independența energetică.
next post