Mii de pelerini evrei sosesc în perioada 11-12 septembrie pe Aeroportul Internațional Chișinău pentru a pleca spre localitatea Uman din Ucraina, unde vor marca sărbătoarea Noului An Evreiesc, Rosh Hashanah. Autoritățile moldovenești au luat măsuri speciale de asigurare a deplasării pelerinilor în siguranță, fără ca activitățile de frontieră, aeroportuare, precum și de deplasare pe drumurile publice să sufere perturbări, transmite IPN.
Ministerul Afacerilor Interne precizează că pentru fluidizarea activităților din cadrul Aeroportului s-au creat fluxuri speciale de procesare a documentelor pentru pelerini. Pentru a asigura programul de zbor conform orarului programat, pasagerii curselor regulate sunt invitați să ajungă cu 3 ore înainte de ora de zbor. Pentru a evita aglomerația, accesul în aeroport a fost limitat, permițându-se intrarea doar a persoanelor cu bilet de călătorie și a personalului tehnic din cadrul aeroportului.
Pe drumurile naționale spre punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene Palanca, Tudora și Otaci, echipaje ale poliției asigură fluidizarea traficului pentru evitarea ambuteiajelor și disconfortului pentru participanții la trafic. În prezent, echipajele poliției de patrulare anunță că traficul se desfășoară cu normalitate nefiind necesare recomandări pentru rute de ocolire.
În punctele de trecere a frontierei de stat la Palanca, Tudora și Otaci activitatea se desfășoară fără a fi înregistrat flux majorat de persoane.
Organizarea logistică a deplasării pelerinilor pe teritoriul Republicii Moldova este efectuată de statul Israel în cooperare cu organizații ale societății civile din Israel și voluntari. Autoritățile din Republica Moldova acordă sprijin pentru buna desfășurare a deplasărilor și siguranța pelerinilor.
În fiecare an nou evreiesc, evreii fac un pelerinaj în orașul Uman din centrul Ucrainei, acolo unde este mormântul rabinului Nachman, fondatorul Hasidismului Bratslav, unul dintre curentele iudaismului.
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv
- Vasile Vacari: „Copiii romi din Nisporeni merită atenție și încredere”
- Abonamente gratuite în transport public – informație falsă, avertizează RTEC

