În Republica Moldova va sosi astăzi seara, 17 aprilie, un lot de 132 de mii de doze de vaccin „AstraZeneca”, împotriva noului coronavirus. Donația este oferită de Guvernul României și va fi adusă la Chișinău prin intermediul Mecanismului european de protecție civilă, transmite IPN.
Serurile anti-COVID-19 sunt transportate cu autocamioanele și vor sosi la Vama Leușeni, în jurul orei 19.00.
Donația face parte din pachetul de sprijin pentru Republica Moldova, anunțat de președintele României, Klaus Johannis, cu ocazia vizitei sale oficiale la Chișinău în data de 29 decembrie 2020. În total, Republica Moldova va primi din partea României circa 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19, în calitate de ajutor umanitar.
Primele 21 600 de doze de vaccin „AstraZeneca”, oferite ca ajutor umanitar de către România Republicii Moldova, au fost aduse la Aeroportul Internațional Chișinău la 27 februarie, cu o aeronavă „SMURD”.
Tot astăzi seara, 17 aprilie, la Aeroportul Internațional Chișinău va ateriza un avion, care va aduce alte 48 de mii de doze de ser „AstraZeneca”, oferite Republicii Moldova prin intermediul Platformei „COVAX”.
- Băncile și furnizorii de plăți, obligați să informeze clar despre comisioane: Parlamentul a votat o nouă lege în prima lectură
- Mandat de arest pe numele fugarului Ilan Șor, în dosarul BEM
- Atac cu drone asupra Moscovei: o rafinărie de petrol, lovită pentru a doua oară în trei zile
- Doi decani de la Universitatea din Comrat, reținuți într-un dosar de corupție. Rectorul, cercetat în libertate
- Prejudiciul escrocheriilor online și telefonice este de 157 de milioane de lei, șeful IGP

