Societate

Restricții privind deplasarea în ziua alegerilor prezidențiale

În ziua alegerilor prezidențiale, pe 1 noiembrie, între orele 07.00 și 21.00, se va permite deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a căror capacitate nu este mai mare de opt persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate. Prevederile se conțin într-un proiect de hotărâre aprobat de Comisia Electorală Centrală, la propunerea Olesei Stamate, reprezentantă cu drept de vot consultativ la CEC a candidatei PAS la prezidențiale, Maia Sandu, transmite IPN.

Proiectul a fost propus pentru a evita transportarea organizată a alegătorilor către secția de votare de concurenții electorali sau alte persoane terțe, în ziua alegerilor președintelui.

Se interzice, între orele 07.00 şi 21.00 a zilei votării, organizarea, de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral a transportului alegătorilor la secția de votare.

Este interzis transportul alegătorilor la secția de votare cu autobuze sau a efectua transportul alegătorilor la secția de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înțelegeri cu terțe persoane, altele decât călătorul/alegătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dezabilități.

Potrivit Codului Penal, coruperea alegătorilor în schimbul votului pentru un concurent electoral sau altul prin oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 850 de unități convenționale sau cu închisoare de la un an la cinci ani, în cazul persoanei fizice, iar în cazul persoanei juridice – cu amendă în mărime de la 4 000 la 6 000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Related posts

Moment istoric. Primul zbor comercial din Israel a aterizat în Emiratele Arabe Unite

Albasat

Общественный транспорт начинает приносить доход

Albasat

Acțiunile de violență asupra cadrelor didactice vor fi pedepsite

Albasat

Leave a Comment