Rețeaua școlilor model va fi extinsă cu alte 15 instituții. Acestea vor fi renovate capital și dotate cu echipamente și mobilier modern. Guvernul va accesa în acest scop o finanțare de 35 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), dintre care 5 milioane sunt grant. Semnarea acordului a fost aprobată astăzi, transmite IPN.
Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că investițiile vor fi redirecționate către 15 școli, în care studiază sau muncesc aproximativ 12,8 mii de elevi și cadre didactice. Finanțarea va asigura reabilitarea școlilor și amenajarea terenurilor adiacente. Mai exact, vor fi implementate măsuri de eficiență energetică și asigurate condiții de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă. De asemenea, va fi modernizată infrastructura auxiliară, inclusiv rețelele de apă și canalizare.
În total, în Republica Moldova vor fi create 90 de școli model, până în 2028–2029, în toate raioanele și municipiile din țară.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

