ALBASAT
Actualitate Societate

Reveniți din vacanță, elevii vor comemora victimele foametei din 1946-1947

Reveniți astăzi din vacanța de Paști, elevii din toate școlile din țară vor discuta la ore, timp de o săptămână, despre una dintre cele mai dramatice perioade din istoria Republicii Moldova – foametea organizată din anii 1946-1947, transmite IPN.

Începând cu 29 aprilie și până pe 6 mai, în școli, dar și în colegii și universități, vor avea loc lecții, proiecții de filme și alte activități menite să comemoreze victimele regimului comunist de ocupație. Scopul acestor inițiative este de a păstra vie memoria celor peste 123 de mii de oameni care au murit în câteva luni din cauza politicilor autoritare impuse de conducerea sovietică.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, elevii și studenții vor avea ocazia să reflecteze asupra valorii vieții umane și a respectării drepturilor fundamentale, prin înțelegerea consecințelor foametei care a lovit cel mai dur Moldova sovietică, unde rata mortalității a fost de zece ori mai mare decât în Rusia.

În sprijinul activităților din instituțiile de învățământ, Arhiva Națională a pus la dispoziție o expoziție virtuală cu documente și mărturii din acea perioadă.

Specialiștii în istorie consideră că nu a fost vorba despre o catastrofă naturală inevitabilă, ci despre o tragedie agravată de politicile represive. Deși seceta din 1946 a fost severă, agricultorii au fost obligați să predea statului cantități mari de cereale și alte produse alimentare. Represiunea nu a afectat doar alimentația, ci și viața culturală și spirituală a comunităților rurale, spun istoricii.

Ziua comemorării victimelor foametei organizate este marcată anual în a treia sâmbătă a lunii aprilie, conform unei hotărâri adoptate de Parlament. Activitățile educaționale desfășurate în această perioadă au rolul de a întări memoria colectivă și de a readuce în atenție o tragedie care a lăsat urme adânci în conștiința generațiilor.

Related posts

Captură record de „ecstasy”, în valoare de patru milioane de euro

Albasat

Incident şocant în Belgia: Primarul din Bruges a fost înjunghiat în gât chiar în centrul oraşului

Albasat

O tânără de 19 ani din Gotești, omorâtă în propria casă

Albasat

Leave a Comment