ALBASAT
Societate

S-a stabilit valoarea compensațiilor pentru perioada rece

Statul va acorda compensații consumatorilor casnici pentru consumul de gaze naturale, energie termică centralizată și energie electrică pentru lunile noiembrie 2022-martie 2023. La gazele naturale a fost stabilit un volum maxim compensat în mărime de 180 de metri cubi pentru o lună per loc de consum. Cifra este mai mare cu 30 de metri cubi decât în cazul plafonului aplicat anul trecut. Prețurile pentru consumatorii casnici vor varia în funcție de categoria de vulnerabilitate care urmează să fie atribuită până pe data de 25 noiembrie. Despre aceasta a anunțat ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, într-o conferință de presă, transmite IPN.

În limita plafonului de 180 de metri cubi lunar, pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată prețul final al gazelor va fi de 12 lei pentru un metru cub. Ceea ce înseamnă că la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 17,27 lei per metru cub. Valoarea maximă a compensației în factură pentru această categorie va fi de 3 110 lei.

Potrivit ministrului, pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, prețul final va fi de 14 lei pe metru cub, iar valoarea maximă a compensației în factură va fi de 2 750 de lei. Pentru cei care se vor încadra în categoria de vulnerabilitate medie, prețul final va fi de 17 lei pe metru cub, iar pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută prețul final va fi de 24 de lei pentru metru cub.

Pentru consumatorii casnici de energie termică, volumul maxim compensat va fi stabilit la nivel de 1,3 gigacalorii lunar pe loc de consum. Consumatorii cu vulnerabilitate foarte ridicată vor plăti un tarif final de 1 450 de lei pe gigacalorie, cei cu vulnerabilitate ridicată vor achita un tarif 1700 de lei pe gigacalorie, iar cei vulnerabilitate medie – 1950 de lei pe gigacalorie. Consumatorii cu vulnerabilitate scăzută vor achita un tarif de 2 500 de lei per gigacalorie.

„Pentru a asigura aceste tarife, consumatorii casnici cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată, pentru un consum de 1,3 gigacalorii, vor primi o compensație lunară în valoare de 1 825 de lei – la Chișinău și 2 080 – la Bălți. Pentru că tarifele sunt diferite. Avem și alte tarife în țară, în alte orașe mai mici, dar valoarea compensației va fi în jurul acestor cifre. Cei cu vulnerabilitate ridicată vor primi compensații în valoare de 1500 de lei – la Chișinău și 1758 de lei pe lună – la Bălți. Cei cu vulnerabilitate medie vor primi compensații de 1 175 de lei – la Chișinău și 1 430 de lei – la Bălți”, explică ministrul.

De asemenea, vor fi oferite compensații la energia electrică în limita unui plafon de 75 kWh pe loc de consum, lunar – pentru categoriile de vulnerabilitate energetică foarte ridicată și ridicată. Astfel, cei mai vulnerabili vor plăti un tarif final de 3,3 lei /kWh, iar a doua categorie de vulnerabilitate – un tarif de 3,7 lei/kWh.

Marcel Spatari a menționat că, până în prezent, pe platforma web compensatii.gov.md s-au înregistrat 645 de mii de cereri pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică. Atribuirea categoriilor se va face în mod automat în sistemul informațional „vulnerabilitate energetică” până pe 25 noiembrie. Cei care nu au reușit să se înregistreze, vor primi o categorie medie, însă autoritățile își propun ca pentru luna decembrie, aceste familii să primească categoria de vulnerabilitate scăzută. Astfel, vor fi motivate să se înregistreze.

Prezentă la conferință, prim-ministra Natalia Gavrilița a spus că iarna care vine nu va fi ușoară, dar nu ne prinde nepregătiți. „Facem tot posibilul ca nimeni să nu fie deconectat de la gaz, electricitate sau căldură. Nu am cedat șantajului la care am fost supuși și nu am acceptat să vindem interesul național pentru beneficii de scurtă durată”, a notat premierul. Potrivit ei, și anul trecut autoritățile au acordat suport cetățenilor, însă anul acesta programul este mult mai țintit.

Related posts

Începe Școala de Iarnă a producătorilor de pomușoare care îi va învăța cum să devină competitivi pe piața locală și cea de export

Albasat

Semnal de alarmă din partea OMS și UNICEF: Milioane de copii nu sunt imunizați

Albasat

6199 cazuri de COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore

Albasat

Leave a Comment