ALBASAT
Nisporeni Societate

Sărbătoare de zile mari! Nisporeni își sărbătorește Zilele Orașului. Ce surprize îi așteaptă pe locuitori?

Nisporeniul își sărbătorește Zilele Orașului. Timp de două zile, pe 28 și 29 mai, nisporenenii vor avea parte de un program variat, cu un târg de flori și grădinărit, expoziții, maraton de alergat, concerte unde vor evolua artiști locali, precum și invitați speciali.

Sâmbătă, programul începe la ora 10:00, cu cursa EcoRun. După alergare, locuitorii se vor distra din plin, alături de talentele Nisporeniului. La ora 16:00, pe scena din Piața Ștefan cel Mare vor urca Elevii Școlii de Muzică Nisporeni; Fanfara „Vasile Amarfii”; Formația „Cosmic”; Grupul vocal „Steluțele”; Ansamblul „Potecuța”; Nadina și Lidia Ulinici; Sergiu Ciobanu; Sergiu Ulinici; Aliona Viscun.

Seara, începând cu ora 20:00, cei prezenți vor avea ocazia să savureze muzica Capelei Corale Doina a Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici”, iar la 21:00 pe scenă sunt așteptați îndrăgiții interpreți Ana Cernicova și Dumitru Mîțu.

Ziua de duminică, 29 mai, va fi dedicată Zilei Internaționale a Copilului. Astfel, programul va începe la ora 10:00, alături de cele mai mici talente din Nisporeni. Este vorba despre micuții de la Grădinițele „Povestea”, „Licurici” și „Andrieș”. Programul va continua cu evoluarea grupului vocal „Steluțele”, grupul de dans modent „Phoenix”, grupul de dans sportiv „Gloria”. Pe scenă vor mai urca: Dana Negel, Cătălina Ciobanu, Felicia Ciobanu, Dumitrița Todos, Nicoleta Milos, Mătălina Vitte, Ilinca Lovin, Anastasia Gutanu.

În ambele zile, pe lângă partea festivă, în Piața Ștefan cel Mare va fi amenajat și un Târg de flori și grădinărit, tobogane și o mulțime de surprize pentru copii.

A devenit o frumoasă tradiție, ca în fiecare an, la sfârșitul lunii mai să fie sărbătorite Zilele orașului Nisporeni. Anul acesta se împlinesc 404 de ani de la prima atestare a localității.

Related posts

Iurie Fala: mulți dintre compatrioții noștri s-ar întoarce cu bucurie acasă

Albasat

Tulpina Kraken a fost depistată în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

COVID-19 a provocat încă patru decese

Albasat

Leave a Comment