Scaunul cu rotile nu este o piedică să-ţi realizezi visele. A demonstrat-o un tânăr din Vărzăreşti, raionul Nisporeni

Curajul nu are limite, iar un scaun cu rotile nu îl poate împiedica să se simtă bărbat puternic. Este crezul unui tânăr din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni, care a înfruntat stereotipurile şi poate să conducă vehicule, reuşind astfel să se deplaseze oriunde are el nevoie.Vorbim despre Valeriu Agheorghiesei, care deţine un automobil, adaptat nevoilor sale. Mai mult ca atât, acesta îşi ajută prietenii, cunoscuţii sau rudele, asigurându-i cu transport chiar şi în România pentru perfectarea anumitor acte. Ce-i drept pandemia de coronavirus îl împiedică acum să presteze asemenea servicii.

 

Valeriu Agheorghiesei, locuitor al com. Vărzărești:  „În perioada după accident, am mers la şcoala auto, m-am înscris. Aveam maşina deja adaptată. La noi în Nisporeni nu sunt maşini adaptate, am susţinut examenul cu maşina proprie, din prima şi e totul ok. Eu deja aveam permis de categoria  A şi pentru mine nu a fost complicat.

• Vă deplasaţi cu maşina peste tot?
• Oriunde am nevoie. Chiar şi ajut pe cine are nevoie, la un spital, mulţi mă roagă la Chişinău, prieteni care sunt în situaţia mea şi mai greu se deplasează, nu au maşini şi deseori ne ajutăm. Aveam treabă des la Iaşi pentru diferite acte, de perfectat buletin, permis românesc şi mulţi mă rugau şi mergeam. Nu era nicio problemă. Rude, prieteni, nepoţii învăţau la Iaşi şi des eu îi duceam, îi aduceam.”

Valeriu Agheorghiesei, în vârstă de 37 de  ani, a ajuns în scaunul cu rotile în urma unei căzături puternice la scăldat. Avea doar 18 ani când viaţa a luat o altă întorsătură. A suportat o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală, dar totuşi corpul nu mai răspundea la comenzi. Iar şansele de a merge vreodată erau minime. La început credea că totul este pierdut. Totuşi, încetul cu încetul, a reuşit să înfrunte disperarea cu ajutorul fraţilor şi prietenilor.

Valeriu Agheorghiesei, locuitor al com. Vărzărești: „În situaţia dată am ajuns din cauza unei neatenţii mari, în timp ce eram la liceu. Am mers cu băieţii la scăldat, era ultima zi de şcoală, clasa 11-a şi am sărit în plonjon, în apă, am avut o lovitură la coloana vertebrală şi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, o fractură şi de atunci mă deplasez în scaunul rulant.  Am  făcut operaţie la Chişinău, la Centrul Neurologic, recuperări în diferite perioade. Cam asta e la noi, în Moldova. Şanse întotdeauna există, dar…Nu constă numai în bani, dar se lucrează la chestia dată peste hotare. Urmărim pe internet, în ţări diferite, dar rezultatele încă se lasă de aşteptat.”

 

Nu a ales să se văicărească toată viaţă, ci dimpotrivă şi-a acceptat destinul cu demnitate. În ciuda gradului de dizabilitate, Valeriu Agheorghiesei are o poftă de viaţă cât lumea de mare. Anul trecut, bărbatul  s-a căstorit cu aleasa inimii sale şi este mai fericit ca niciodată .

Valeriu Agheorghiesei, locuitor al com. Vărzărești: „Acum un an, în august a fost nunta. Am împlinit recent un an. Am sărbătorit. Şi cu bune, şi cu rele mergem înainte. Viaţa de familie e frumoasă. Avem rude multe. Am o soţie, care mă ajută în toate.  Cu mult curaj şi voinţă şi trecem întotdeauna orice obstacol. Dcă ai curaj şi voinţă, se trece.”

Mulţi ar fi lăsat mâinile în jos. Nu şi Valeriu. El a ales să lupte. Şi-a dorit mult să aibă propria locuinţă. Aşa că şi acest vis şi l-a realizat  cu forţele proprii.

Valeriu Agheorghiesei, locuitor al com. Vărzărești: „Şi cu banii de la nuntă, şi cu împrumuturi de la rude şi am reuşit să ridicăm casa. Locuim la casa noastră. Asta a fost un scop ca să avem casa noastră, să fie adaptată anume pentru nevoile mele. Aţi observat, am făcut rampă, în casă nu avem niciun prag, totul e adaptat, comod, să nu am niciun impediment, în maşină mă urc, cobor, nu am nimic. Asta a fost un scop important ca să-mi fac o casă nouă.”

În viaţă merge pe un drum al speranţei alături de soţia sa. Aceasata i-a dat încredere că pot lupta împreună.

Cristina Agheorghiesei, soția lui Valeriu:  „Ne-am cunoscut la sora mea. Am să-i fiu alături toată viaţa, să ne iubim, o să ne susţinem. Cu bune, cu rele mergem înainte.”

Valeriu Agheorghiesei spune că  cel mai des se ciocneşte de obstacole atunci când trebuie să ajungă la principalele instituţii de stat, care o bună parte dintre ele nu sunt dotate cu rampe de acces.

Valeriu Agheorghiesei, locuitor al com. Vărzărești: „Nu poţi să zici direct că cineva poate să-ţi înacalce drepturile. Adeseori este indirect. Nu ai acces la o instituţie, alocaţiile care ni se oferă nouă, persoanelor care suntem în scaune rulante sunt mizerabile. Asta, la fel, este o încălcare a dreptului la un trai decent. Când căzusem în situaţia mea, aveam 50 de lei alocaţia lunară. Închipuiţi-vă, mulţi ani am stat cu 50 de lei pe lună. Era foarte greu. Am prieteni care au 200 de lei.

• Dvs ce alocaţie aveţi acum?
• O mie de lei pe lună e pensia de invaliditate. E foarte greu, mai ales să ai familie, să întreţii casa, mai întreţii automobilul. Vă daţi seama că fără ajutor din altă parte, e imposibil. Eu des circul în România, am fost în multe instituţii şi nu am văzut instituţii să nu fie adaptate, măcar ceva simplu , dar este o rampă. Am fost la diferiţi medici, consultaţii, spitale şi n-am întâlnit. La noi, din păcate e mai greu, dar se mai face. La spital s–a modernizat, s-a pus ascensor, la Policlinică tot este ascensor, intri prin partea din spate, cât de cât este accesibil. La Nisporeni, la Primărie sunt trepte, dar se poate de făcut o rampă şi nu costă milioane, trebuie ceva simplu, din metal.”

Chiar dacă tânărul a reuşit să-şi adapteze maşina conform cerinţelor lui, acesta se confruntă cu încă o problemă. În  ţara noastră nu există locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi, aşa cum se întâmplă în statele europene.

Valeriu Agheorghiesei, locuitor al com. Vărzărești: „Locuri de parcare, s-au făcut în Nisporeni câteva la primărie, în centru ar trebui la Poştă, lângă zebră s-ar putea două locuri de parcare pentru persoane cu dizabilităţi.  Trebuie cât de cât mai accesibil de făcut, să fie un mediu prietenos cu toate persoanele.”

Tânărul continuă să spere că vor fi create facilităţi şi în R. Moldova pentru ca persoanele cu nevoi speciale să ducă un mod de viaţă cât mai independent.  Valeriu Agheorghiesei este încrezător că le va reuși pe toate, pentru că visurile lui sunt mai mari decât greutățile.