Într-o atmosferă plină de emoție și entuziasm, scriitoarea Gabriela-Gutiera Moldovan a fost oaspetele special al Gimnaziului Șendreni din raionul Nisporeni, într-o întâlnire organizată pentru a insufla elevilor dragostea pentru lectură și a le demonstra că oricine, cu pasiune și perseverență, poate deveni scriitor, poet sau o persoană de renume. Inițiativa acestei întâlniri a venit din partea profesorilor gimnaziului, care își doresc să apropie elevii de lumea cărților și a literaturii.
Astfel, Gabriela-Gutiera Moldovan a adus cu ea o colecție variată de cărți proprii, pe care elevii le-au putut achiziționa la preț de autor, în jur de 100 de lei. Aceasta a fost o oportunitate pentru copii să descopere universul cărților și să înțeleagă drumul lung pe care îl parcurge o carte, de la copac până la lectură.
Natalia Paladi, organizatoarea întâlnirii și învățătoare la clasa a III-a, a declarat pentru Televiziunea ALBASAT: „Această activitate nu ar fi fost posibilă fără deschiderea dnei Gutiera Moldovan. Sunt nespus de bucuroasă și plină de recunoștință că a acceptat invitația noastră. A fost o întâlnire de suflet, cu amintiri strânse în lădița valorilor culturale. Cititul are un rol esențial în formarea competențelor copiilor, le dezvoltă memoria, imaginația și limbajul. De aceea, anul acesta mi-am propus să organizez diverse activități care să le dezvolte dragostea de carte. ‘Cartea bună ne adună împreună.’ Mulțumiri alese dnei Gabriela-Gutiera Moldovan pentru prezență și pentru frumusețea literară pe care ne-a oferit-o.”
Directoarea Gimnaziului Șendreni i-a mulțumit scriitoarei pentru impactul pe care cărțile sale îl au asupra tinerilor cititori: „Stimată Gabriela-Gutiera Moldovan, vă transmit mulțumirile mele sincere pentru cărțile minunate pe care le creați. Scrierile dumneavoastră au o profunzime aparte și deschid noi orizonturi pentru cititori, în special pentru copii. Fiecare pagină este o călătorie în lumea emoțiilor și a ideilor care inspiră și provoacă la reflecție. Vă mulțumim că ați acceptat să ne vizitați instituția și să împărtășiți cu noi talentul și viziunea dumneavoastră. Cărțile dumneavoastră sunt o sursă de inspirație și bucurie.”
Această întâlnire a fost un moment de inspirație pentru elevii Gimnaziului Șendreni, aducându-i mai aproape de lumea cărților și încurajându-i să viseze cu ochii deschiși la propria lor poveste.





























- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

