ALBASAT
Actualitate Societate

Se extinde termenul pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova

Termenul de prestare a serviciilor pentru determinarea apartenenței la cetățenia Republicii Moldova se extinde de la 20 de zile lucrătoare până la 6 luni. Totodată, termenul pentru recunoașterea persoanelor drept cetățeni ai Republicii Moldova, care se presta în ziua adresării, va fi de 6 luni. Prevederile se conțin într-un proiect aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN.

Proiectul a fost elaborat de către Agenția Servicii Publice, care motivează modificările prin riscurile ce atentează la securitatea statului și a ordinii publice provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

„Astfel, situația geopolitică din regiune, generată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, a influențat la sporirea numărului de persoane care aplică la cetățenia Republicii Moldova, în special cetățeni ai Federației Ruse și ai Ucrainei. În ultimii doi ani, din numărul total de solicitanți ai cetățeniei Republicii Moldova peste 70% îl constituie cetățenii Federației Ruse și circa 20 % cetățenii Ucrainei”, se menționează în proiectul aprobat.

Potrivit ASP, urmare a examinării cererilor pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere au fost identificate tentative de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin fraudă, în baza documentelor de proveniență necunoscută prezentate de către solicitanți, care au fost prevenite datorită verificării autenticității acestor documente prin interpelarea autorităților emitente și avizării cererilor respective de către Serviciul de Informații și Securitate.

Related posts

SUA reafirmă sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Un autocar de pe ruta Chișinău -Ungheni s-a răsturnat. 15 persoane au ajuns la spital

AlbasatTV, Nisporeni

Maxim Saculțan va lupta pentru bronz la Europenele de lupte

Albasat

Leave a Comment