Societate

Sechestru pe bunuri în valoare de 12 milioane de lei

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 12 milioane de lei în cadrul unei cauze penale. Dosarul vizează evaziunea fiscală comisă de către o companie de vânzări online din Republica Moldova, învinuită că ar fi prejudiciat statul cu 30 de milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, sechestre au fost aplicate pe bunurile companiei, dar și pe bunurile deținute de directorul și contabilii acesteia, care figurează în calitate de proprietari. De asemenea, au fost indisponibilizate și bunurile unor terți, care în realitate ar aparține proprietarilor companiei. Printre acestea se numără automobile, camioane, terenuri, încăperi și construcții, precum și cote-părți ale capitalurilor sociale ale unor companii asociate.

De la începutul anului, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (subdiviziune autonomă în cadrul CNA) a indisponibilizat bunuri, dobândite ilicit, în sumă de aproximativ 800 de milioane de lei. Este vorba despre 985 de bunuri ale 72 de subiecți, identificate în cadrul a 29 de cauze penale.

Related posts

Un deputat independent se alătură fracțiunii PAS

Albasat

Bolnavul de COVID-19 ar putea fi depistat după sunetul tusei, printr-o aplicație

Albasat

Peste 2500 de obiecte explozive au fost neutralizate de geniști anul trecut

Albasat

Leave a Comment