ALBASAT
Societate

Sechestru pe bunurile imobile ale lui Vladimir Plahotniuc din Republica Moldova

Magistrații Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Ciocana, au dispus aplicarea sechestrului pe zece imobile, și anume, șase apartamente și patru încăperi nelocative din Republica Moldova, estimate la circa 33 milioane ei, care aparțin fostului lider PDM, Vlad Plahotniuc. Astfel, a fost admis doar unul din șase demersuri depuse de procurori privind aplicarea sechestrului pe bunurile acestuia, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, celelalte cinci demersuri, prin care procurorii solicitau sechestrarea vilelor din Elveția, Franța și România, cinci autoturisme și o barcă, înregistrate în Elveția, precum și patru autoturisme înregistrate în Republica Moldova, în valoare de 7,7 milioane de euro, au fost respinse.

Lista de proprietăți a fost identificată de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, care a stabilit că, deși toate sunt înregistrate pe persoane terțe, beneficiar efectiv al acestora este fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.

Procuratura susține că va contesta hotărârea instanței de judecată și va insista pe sechestrarea tuturor bunurilor mobile și imobile.

Related posts

Portretul candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Albasat

Locuitorii din Nisporeni, pregătiți-vă CV-urile pentru târgul de muncă!

AlbasatTV, Nisporeni

Afișarea stării sistemului electroenergetic național, suspendată până la 2 iunie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment