Președinta Maia Sandu va participa, în perioada 1-2 octombrie, la Summitul Comunității Politice Europene, organizat la Copenhaga. Șefa statului va susține o intervenție la sesiunea de deschidere a reuniunii și, pe parcursul summitului, va avea întrevederi bilaterale și multilaterale cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern, transmite IPN.
„Principalele subiecte de discuție vor fi avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în urma mandatului ferm primit de la cetățeni la alegerile din 28 septembrie, dezvoltarea economică a țării, precum și pacea și securitatea regională”, precizează Administrația prezidențială.
Comunitatea Politică Europeană a fost lansată la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, ca o platformă de dialog politic privind pacea și securitatea pe continent, dar și de cooperare dintre statele membre ale Uniunii Europene și cele din afara spațiului comunitar. Summitul inaugural al CPE a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cea de-a doua ediție a fost găzduită de Republica Moldova, la Bulboaca, în iunie 2023.
În prezent, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene este deținută de Danemarca.

