ALBASAT
Societate

Serviciile medicale sunt reluate treptat

Începând cu data de 16 mai, sunt reluate treptat serviciile medicale de asistență primară și spitalicească. Astfel, sunt reluate serviciile chirurgicale de o zi, intervențiile chirurgicale la pacienții cu risc anestetic mic. Se reiau și serviciile de recuperare precoce pentru pacienții după accident vascular cerebral, infarct miocardic sau traumatisme, toate doar în condiții de staționar. Cât ține de asistența medicală primară, o condiție obligatorie o constituie programările, pentru a evita aglomerările, transmite IPN.

După ședința Comisiei pentru Situații Excepționale din 15 mai, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că sunt reluate examenele medicale cu scop profilactic în condiții de ambulator. Este vorba despre activități consultative diagnostice și de tratament, activități planificate de screening și de imunizare.

Se reiau consultațiile ce țin de trimiterea spre expertizare primară și reexpertizare a cazurilor ce întrunesc criteriile de determinare a gradului de dizabilitate.

La fel, din 16 mai sunt reluate serviciile medicale stomatologice, care până acum erau acordate doar în cazuri de urgență. Astfel, se reiau consultațiile programate. O condiție în acest sens, este respectarea cu strictețe a măsurilor de precauție pentru medici și pentru pacienți.

În Republica Moldova bilanțul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este de 5745, dintre aceștia 2 280 de pacienți s-au tratat deja. Bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 202 oameni.

Related posts

В Израиле до 11 октября введен всеобщий карантин

Albasat

Incendiu în urma unei explozii într-o casă din Călimănești, Nisporeni. Proprietarul locuinței a suferit arsuri grave

Albasat

Examinările medicale ale şcolarilor pentru admitere se vor efectua până la 20 august

Albasat

Leave a Comment