ALBASAT
Fără categorie

Sfaturi practice pentru persoanele fizice plătitoare a impozitului pe venit

Persoanele fizice, plătitoare a impozitului pe venit, care au neclarități sau întrebări privind întocmirea și depunerea declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018 pot suna la Centrul de apel al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF). Apelul la numărul: 080001525 este gratuit.

Operatorii Centrului oferă consultații de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00, iar apelurile pot fi efectuate din orice localitate a țării, de la telefon mobil sau fix.

Oleg Vîrlan, șef al Direcției asistență clienți din cadrul CTIF, menționează că, în urma reformei fiscale din toamna anului 2018 și modificării pragurilor de impozitare, persoanele fizice plătitoare a impozitului pe venit urmează să completeze și să depună două declarații cu privire la impozitul pe venit. Prima este Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru veniturile obținute în perioada 1 ianuarie 2018-30 septembrie 2018 (Formularul CET 15) și a doua – Declarația cu privire la impozitul pe venit, pentru veniturile obținute în perioada 1 octombrie 2018-31 decembrie 2018 (Formularul CET 18).

Formularele CET 15 și CET 18 pot fi obținute de la orice oficiu teritorial al Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sau descărcate de pe site-ul https://servicii.fisc.md/formulare.aspx. Persoanele care dețin semnătura electronică sau mobilă pot completa și depune formularele CET 15 și CET 18 în format electronic, prin intermediul serviciului ,,Declarație electronică” de la calculator sau telefonul mobil. Persoanele respective au posibilitatea să completeze formularele menționate manual sau prin selectarea Declarației precompletate.

Contribuabilii care nu dețin semnătura electronică sau mobilă pot personal depune declarațiile cu privire la impozitul pe venit pe suport de hârtie, la orice direcție de deservire fiscală a SFS în baza actului de identitate sau prin poștă, expediind formularele declarațiilor completate prin scrisoare recomandată la adresa oficiului fiscal la care contribuabilul se deservește.

Termenul limită de depunere la SFS a declarațiilor pe veniturile obținute în 2018 expiră la 2 mai. Contribuabilii interesați pot afla mai multe informații privind întocmirea declarațiilor pe venit pentru anul 2018 și modalitățile de determinare a creșterii de capital pe site-ul SFS www.sfs.md, unde vor găsi cursurile video cu tematicile corespunzătoare.

Related posts

Peste 32 de mii de cadouri vor ajunge în grădinițele din Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

A fost inaugurat primul Incubator Municipal de Afaceri

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova și România parafează interconectarea sistemelor naționale de energie și gaze

AlbasatTV, Nisporeni

Urmărește în direct: Prima ședință a Consiliului Raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 07.12.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Japonia oferă Moldovei un grant pentru susținerea fermierilor

AlbasatTV, Nisporeni

Arta cu inimă: târg caritabil la Centrul de Tineret Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Măsuri de alfabetizare mediatică în lupta cu dezinformarea, discutate la un forum regional la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Vadim Ceban: În primăvară tariful la gaz ar putea ajunge la 16-17 lei

AlbasatTV, Nisporeni

Acțiunile atacatorului de pe Aeroport se încadrează în infracțiuni cu caracter terorist, ex-vicedirector SIS

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment