După pana de curent, produsă luni, Spania și Portugalia și-au restabilit livrările. Distribuitorii de energie au anunțat reactivarea serviciilor în ambele țări, transmite IPN.
Spania și-a restabilit 99% din alimentarea cu energie electrică, a comunicat distribuitorul spaniol Red Eléctrica, citat de El Pais. Iar operatorul rețelei de distribuție din Portugalia, E-Redes, a declarat că serviciul a fost complet restabilit, scrie Publico.pt.
Ministrul spaniol al transporturilor anunță redeschiderea treptată a serviciilor de mare viteză și pe distanțe lungi. Metroul din Madrid s-a redeschis la ora locală 8:00, trenurile funcționând la 50% din capacitate. Între timp, traficul feroviar în Cataluña a fost suspendat din nou din cauza serviciului de electricitate instabil.
Pana de curent a „paralizat” luni tot teritoriul Spaniei, cele mai mari probleme fiind în trasportul feroviar, sute de persoane fiind nevoițte să petreacă în gări.
Prim-ministrul spaniol, Pedro Sánchez, a confirmat existența „unei puternice oscilații, din punct de vedere tehnic, în sistemul electric european, care a declanșat întreruperea furnizării energiei în întreaga peninsulă Iberică și în unele zone din sudul Franței”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. Regele Filip al VI-a va prezida Consiliul Național de Securitate pentru soluționarea problemelor.
Guvernul portughez a declarat că, marți dimineață, electricitatea a fost restabilită pentru cei 6,4 milioane de clienți ai țării, care sunt acum „conectați normal”. „În acest moment, practic toate serviciile, inclusiv alimentarea cu energie, au fost restabilite”, a menționat ministrul energiei de la Lisabona, António Leitão Amaro, pentru agenția portugheză de presă Lusa.
Companiile Endesa și Iberdrola investighează cauzele acestei întreruperi de proporții, care s-a produs luni, după ora prânzului, în Spania. Defecțiunea a afectat Spania, Portugalia și unele zone din Franța și Andorra.
- Forumuri pedagogice organizate de „Evrazia” lui Ilan Șor și carduri Promsviazibank pentru cadrele didactice din autonomia găgăuză
- Daniel Vodă: Chiar dacă vor fi atacuri cibernetice, procesul de votare trebuie să continue
- Mai multă lume s-a adunat în fața Aeroportului, unde a sosit Vlad Plahotniuc
- Vlad Plahotniuc a fost coborât din avion în cătușe și preluat de mascați
- Cursul valutar oficial la 25.09.2025