ALBASAT
Societate

Spania suspendă legea care îi obliga pe locuitorii unei regiuni să se vaccineze împotriva Covid-19

Curtea Constituțională spaniolă a decis marți să suspende o lege adoptată de autorităţile din regiunea Galicia care îi obliga pe locuitorii săi să se vaccineze împotriva Covid-19, au anunțat surse judiciare, potrivit AFP, citată de Agerpres.

În Spania, vaccinarea împotriva COVID-19 nu este obligatorie, la fel ca în majoritatea ţărilor europene, însă Galicia a fost o excepţie prin această lege introdusă la sfârşitul lunii februarie, care prevedea amenzi de până la 3.000 de euro în caz de refuz nejustificat al vaccinării împotriva COVID-19.

Suspendarea cu caracter preventiv survine după un recurs depus de guvern împotriva acestei legislații. Potrivit unor surse judiciare, recursul a fost admis în principiu, conducând la suspendarea articolelor contestate de executivul central, care a văzut o „limitare a drepturilor fundamentale” în anumite puncte ale legii.

Judecătorii au la dispoziţie cinci luni pentru a studia acest recurs pe fond şi pentru a pronunţa o decizie finală, timp în care se va menţine suspendarea preventivă.

Guvernul condus de premierul socialist Pedro Sanchez intenţionează să vaccineze 70% din populaţia Spaniei până la sfârşitul lunii august.

Spania a vaccinat aproape 7,2% (3,4 milioane) din cei 47 de milioane de locuitori cu ambele doze şi a administrat mai mult de 9,4 milioane de doze în total, conform cifrelor Ministerului Sănătăţii.

Related posts

Președinta a transmis un mesaj cu ocazia Paștelui Evreiesc

AlbasatTV, Nisporeni

Germania, apel către medicii din rândul imigranților: Veniți să ne ajutați!

Albasat

În Chișinău au fost identificate circa 9 mii de locuri de cazare

Albasat