Uniunea Europeană, Germania, Norvegia și Danemarca au anunțat un sprijin financiar de peste 25 de milioane de euro pentru proiecte de eficiență energetică și utilizarea surselor regenerabile, transmite IPN.
Sprijinului este acordat în cadrul componentelor proiectului Eficiență energetică și energii regenerabile în Republica Moldova – E4M și va fi gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă.
Prima direcție susținută este programul de vouchere pentru achiziționarea de electrocasnice eficiente energetic. A doua direcție este acordarea de finanțare pentru asociațiile de proprietari din blocuri mici. Iar a treia – asistența pentru familiile vulnerabile din punct de vedere energetic.
„Jumătate din consumul de energie din Moldova vine din sectorul rezidențial. Pe metru pătrat, consumăm de două ori mai mult decât media europeană”, a declarat Carolina Novac, secretară de stat la Ministerul Energiei.
Autoritățile și-au propus să reducă anual consumul energetic cu 0,8%, până în 2030, și să implementeze proiecte de eficiență energetică în instituțiile publice.
Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a menționat că această inițiativă este nu doar o investiție în infrastructură, este o investiție în oameni, comunități și într-un viitor în care nicio familie nu trebuie să aleagă între confort și securitate financiară. „Energia cea mai bună este energia economisită”, a menționat ambasadorul.
Potrivit directorului CNED, Ion Munteanu, programul de vouchere pentru electrocasnice s-a dovedit deja a fi un succes, peste 7000 de familii primind sprijin pentru a-și înlocui echipamentele vechi cu unele mai eficiente energetic. Cu noua finanțare, numărul beneficiarilor va crește semnificativ, a mai specificat el.
De asemenea, oficialii au subliniat că prin aceste investiții Moldova se apropie de obiectivele sale de eficiență energetică și de integrare europeană, asigurând un viitor mai sigur și mai sustenabil pentru toți cetățenii.
- Angajatorii cer soluții pentru cazarea muncitorilor străini
- Introducerea tarifelor majorate pentru pașapoarte, amânată până pe 15 octombrie
- Guvernul pregătește restructurarea a circa 160 de instituții publice și reduceri de personal de până la 30%
- Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
- Două unități de transport pentru elevi au ajuns în raionul Nisporeni

